decembrie 5, 2025

Programul “Prima Mașină” nu e pe gustul tinerilor

imagine-articol0_43342

Programul “Prima Mașină” nu prinde la tineri. Românii care vor să își cumpere autoturisme noi cu credite garantate de stat așteaptă deja de două luni normele de aplicare. Nici băncile nu s-au înghesuit să depună oferte. Doar șapte din 40 vor să dea asemenea împrumuturi, potrivit Money.ro. Bancherii au rezerve în privința succesului acestui program guvernamental. “Cererea era la un nivel scăzut, o să vedem dacă rezultatul acestui program va fi cel gândit inițial”, spune Adrian Jantea, director într-o bancă comercială, pentru Money.ro. Scepticismul este împărtășit și de dealerii auto, care spun că puțini clienți sunt interesați de programul “Prima Mașină”.
Interesul potențialilor clienți pentru creditele de tip “Prima Mașină” a scăzut după ce autoritățile au introdus un comision de risc de unu la sută din valoarea garantată și au scurtat perioada de rambursare de la șapte ani, cât era în proiectul inițial, la cinci ani. Astfel, costurile suplimentare ajung la 1.500 de lei, mai mult decât rata pentru un credit de 59.000 de lei. “Diferențele sunt unele legate mai mult de procesul de cre-ditare și de documentele care trebuie obținute, pentru că perioada de garantare a rămas aceeași: 5 ani, atât pentru creditele de nevoi personale, cât și pentru creditul autoÎ, spune Adrian Jantea.
Cei interesați de programul “Prima Mașină” nu pot cumpăra mașini mai scumpe de 13.000 de euro. Clienții spun că ar fi fost mai interesați dacă plafonul era mai mare. Spre deosebire de un credit obișnuit, care poate fi obținut într-o săptămână, acordarea împrumutului “Prima Mașină” poate dura și de patru ori mai mult. Marele avantaj este avansul. Doar cinci la sută din sumă, față de 20 de procente, în cazul unui credit auto. stop_coloana

Mașinile second-hand încurcă programul guvernamental

Nu e de mirare că programul “Prima Mașină” nu atrage tinerii, având în vedere că peste 60 la sută dintre românii care au cumpărat o mașină în anul 2014 au optat pentru mașini la mâna a doua aduse din import.
În ceea ce privește județul Sălaj, acesta ocupă prima poziție într-un top cu cel mai învechit parc de mașini (mașini mai vechi de 12 ani). În 2013, la nivel național parcul auto de autoturisme mai vechi de 12 ani numără nu mai puțin de 2,21 milioane, dintr-un total de 4,69 de milioane de mașini, potrivit Analizeeconomice.ro.
Așadar, 50 la sută din mașinile înmatriculate în România la sfârșitul anului trecut sunt mai vechi de 12 ani. Potrivit analizei făcute de Analizeeconomice.ro, județul Sălaj se află pe primul loc într-un top cu cele mai multe mașini vechi peste 12 ani. Reiese că nu mai puțin 66 la sută din totalul mașinilor din județ sunt mai vechi de 12 ani.
Programul “Prima Mașină” este destinat în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care vor avea prioritate, dar și altor categorii de vârstă, și vizează emiterea de garanții de stat pentru creditele contractate de beneficiari în vederea achiziției de autoturisme noi. Garanția statului va acoperi maximum 50 la sută din valoarea creditului acordat în cadrul programului, diferența fiind reprezentată de autoturismul achiziționat. Valoarea creditului va fi de maxim 50.000 de lei plus TVA, la care se adaugă costul poliței CASCO pentru primul an.