De Pasti, salajenii n-au fost toti cuminti, asa ca unii, nu putini, au avut in programul de sarbatori si o vizita la Urgenta Spitalului Judetean. Totusi, au invatat ceva din patania de saptamana trecuta, de Florii, sarbatoarea intrarii lui Iisus in Ierusalim. De Florii au ajuns pe mana juratilor lui Hipocrates 9 prieteni ai lui Bachus, cum s-ar zice, in stare de ebrietate, sau altfel spus beti crita. Pe cand la la Pasti doar 8 pesoane au fost in “stare post consum alcool”, pe limba spitalului. In schimb, cei care si-au burdusit stomacul si au dat peste gastrita, gastruodenita, enterocolita etc, la Pasti au fost 31, pe cand de Florii au fost doar 26. De caftit s-au caftit mai multi la Inviere decat la Intrarea in Ierusalim, astfel ca politraumatisme prin agresiune au fost de Pasti 12, fata de numai 9 de Florii. E greu de explicat cum 87 de persoane de Florii si 65 de persoane de Pasti au dat in gropi, ori au cazut pe drumul drept de s-au inregistrat la UPU plagi, fracturi, traumatisme entorse etc. Si animalele au fost mai blande de Pasti. Doar trei persoane s-au prezentat la Urgente cu muscaturi de animale, fata de patru persoane care au fost muscate de Florii. Una peste alta, numarul total de internari a fost 123 de Florii, pe cand de Paste doar 99. Partea frumoasa a lucrurilor este ca de Pasti 12 femei s-au grabit sa nasca, cu una mai mult fata de Florii.