Pentru prima dată, în România au fost aprobate programele școlare pentru cele 425 de discipline din învățământul special.
Aceste programe școlare pentru învățământul special sunt elaborate în baza planurilor-cadru și reprezintă o premieră prin prisma faptului că, față de ceea ce exista anterior, acestea sunt concepute ținând seama de tipurile de dizabilitate, și nu de gradele de deficiență. Astfel, prin intermediul acestor 425 de programe școlare, se va urmări parcursul educațional la nivel preșcolar, primar și gimnazial pentru copiii cu dizabilități intelectuale grave, severe și/sau asociate; dizabilități intelectuale moderate, grave, severe și/sau asociate; dizabilități senzoriale multiple; dizabilități auditive; dizabilități vizuale;dizabilități locomotorii.
Din cele 425 de programe școlare aprobate, 71 sunt în limba maghiară. Totodată, au fost elaborate și programele școlare pentru elevii din centrele de detenție, centrele educative și penitenciare.
Noile programe vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2021-2022.