Cazul profesoarei din Zalau a tinut, multa vreme, primele pagini ale ziarelor centrale si a fost nelipsit din buletinele de stiri ale posturilor nationale de televiziune
Profesoara Daciana Ana, implicata in cunoscutul scandal al filmuletelor porno publicate pe Internet, revine in invatamant. Dupa un concediu fara plata de un an, Daciana Ana va fi incadrata ca profesor de limba franceza la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalau, unde a predat si anii trecuti, in paralel cu functia de director al Scolii Generale „Mihai Eminescu”.
Dupa cum ne-a declarat Ioan Abrudan, seful Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, pana in prima zi a lunii septembrie, Daciana Ana s-a aflat in concediu fara plata si ca se poate intoarce la catedra cu conditia ca ieri, 1 septembrie, sa se fi prezentat la scoala: „Astazi (ieri – n.red.), i-a expirat concediul fara plata. Daca s-a prezentat la Colegiul Tehnic, unde este profesor titular, inseamna ca doreste sa-si reia activitatea la catedra. Nu are nevoie de nici un fel de aprobari”.
Directorul adjunct al Colegiului API, Olimpia Paul, a confirmat pentru Mediafax ca Daciana s-a prezentat ieri la unitatea de invatamant si ca va reveni pe postul de profesoara de franceza.
Protagonista scandalului porno din vara lui 2008
In iunie 2008, profesoara de franceza, pe atunci director al Scolii „Mihai Eminescu”, a fost implicata intr-un scandal, dupa ce pe Internet au fost descoperite imagini deocheate si filmulete porno in care era surprinsa intretinand raporturi sexuale cu sotul sau. In urma scandalului, cadrul didactic si-a inaintat demisia din functia de director, solicitand, de asemenea, un an de concediu fara plata.