Cazul PDL – istului Alexandru Muresan, directorul Agentiei pentru Plati si Interventie in Agricultura, acuzat de vot multiplu la alegerile europarlamentare care au avut loc in vara anului trecut, a fost analizat ieri, pentru a doua oara de instanta din Jibou, dupa ce la primul termen (1 aprilie) inculpatul a cerut o amanare pentru ca nu ar fi apucat sa-si angajeze un avocat care sa-l apere. Si la fel ca la primul termen, instanta i-a mai acordat un „respiro”, pana in 12 mai, amanarea fiind solicitata de avocatul inculpatului care a solicitat timp pentru a studia dosarul. Reamintim cititorilor ca Alexandru Muresan a fost acuzat public de deputatul PNL Mirel Talos, care a trimis presei si copii de pe listele suplimentare. Potrivit listelor electorale remise pe adresa redactiei, democrat liberalul a votat la europarlamentarele din 7 iunie, pe liste suplimentare in patru localitati de pe Valea Somesului si a Almasului – Ileanda, Balan, Babeni si Lozna.