Cele cinci persoane din proces au fost interogate de către judecătoare şi au acuzat Protecţia Copilului că s-a comportat „foarte urat”.
Tribunalul Sălaj a decis miercuri să acorde un nou termen, pentru 7 aprilie, in procesul intentat de către Prefectura Sălaj celor cinci persoane care in 2010 au obţinut o locuinţă ANL cu ajutorul unei cereri de adopţie a unui copil, insă nu au mai adoptat. La termenul din 16 martie, unul dintre beneficiari a ridicat un număr de şapte excepţii asupra cărora instanţa se va pronunţa la termenul din aprilie. „Avocatul Cristian Tarău a ridicat şapte excepţii, printre care imposibilitatea prefectului de a ataca o hotărare de consiliu local sau incompetenţa Tribunalului de a anula un contract comercial”, a declarat Alexandru Bujor, juristul Prefecturii Sălaj. Cand judecătoarea i-a intrebat pe cei cinci de ce nu au adoptat, toţi au dat răspunsuri evazive. „Unii au afirmat fie că au lăsat să treacă timpul, fie că soţul a fost plecat din ţară, fie că nu au primit la timp inştiinţarea de la Protecţia Copilului, iar familia Bălănean a declarat că renunţă la adopţie pentru că soţia este deja insărcinată”, mai spune juristul. Potrivit acestuia, „toate cele cinci persoane au acuzat Protecţia Copilului de faptul că s-a comportat foarte urat cu ei” şi la următorul termen va fi audiată şi Violeta Milaş, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Violeta Milaş: „In viaţa copiilor nu există chichiţe avocăţeşti”
Directorul DGASPC Sălaj, Violeta Milaş, condamnă atitudinea celor cinci persoane care „au urmărit doar obţinerea unei locuinţe ANL”. „Cum pot să spună că m-am comportat urat cu ei din moment ce o persoană şi-a trimis bunica, nici măcar nu a venit personal in audienţă?”, intreabă Milaş. Directorul de la Protecţia Copilului mai spune că respectivele persoane „şi-au depus cererea de evaluare in februarie şi in termen de 60 de zile trebuiau să obţină atestatul de persoană aptă să adopte, insă ei au venit abia in august, după ce au primit locuinţele ANL”. „O să-i dau şi eu in judecată pentru periclitarea imaginii instituţiei. S-au folosit de acele cereri să obţină o locuinţă, dar in viaţa unor copii nu există loc de chichiţe avocăţeşti şi avem şapte familii care aşteaptă şi işi doresc cu adevărat să adopte”, a conchis Violeta Milaş.