Problemele financiare afectează jocul sălăjenilor, iar aceştia răman fără victorie in acest sezon
Chiar dacă are un lot format din jucători foarte tineri, FC Zalău a fost lăudată de multe echipe, chiar dacă încă nu a bifat nicio victorie în acest sezon. Dacă sezonul trecut eram obişnuiţi să vedem echipa condusă de Ioan Morar pe locurile fruntaşe, în acest an, parcă ne-am obişnuit cu… coada clasamentului. Ce-i drept, echipa de anul trecut a oraşului nu se compartă cu cea de acum, iar clubul nu era cu, conturile blocate aşa cum este în momentul de faţă.
Vineri, la poalele Meseşului, puştii Zalăului au rezistat o singură repriză în faţa jucătorilor experimentaţi de la Miercurea Ciuc. La finalul meciului, şi oaspeţii s-au mirat, ce bine a rezistat echipa gazdă în prima parte a jocului. Am putea spune că în prima repriză, formaţiile s-au întrecut în ratări. Raul Stanciu a ratat o ocazie importantă de a deschide scorul în minutul 24. Câteva minute mai târziu, cchipa din Miercurea Ciuc a avut o ocazie importantă la poarta Zalăului, Csimbalos Zalan a pătruns în careul echipei gazdă, a centrat perfect pentru Robert Ilyes care din foarfecă a trimis puţin peste poartă. Până la pauză, tabela a rămas nemodificată, iar acest lucru a demonstrat că jucătorii echipei gazdă s-au ambiţionat şi au luptat cu toată forţa, chiar dacă sunt neplătiţi de câteva luni.
Csikszereda a început foarte revigorată partida secundă, iar la trei minute după reluarea jocului, Hazik Adrian a reuşit să deschidă scorul din 11 m, după ce Flavius Dumbrăvean a faultat în care şi a văzut şi cartonaşul roşu, iar arbitrul a arătat punctul cu var.
Formaţia oaspete a prins mai mult curaj, iar în urma unui corner de pe partea dreaptă, mingea ajunge în careul zălăuan, iar de la a doua bară, Szekely Ervin înscrie. Chiar dacă are 2 – 0 pe tabelă, gruparea din Miercurea Ciuc continuă să atace poarta apărată de Cristian Man. Ba mai mult, în minutul 78, în urma unui corner executat de talentatul Robert Ilyes, mingea ajunge în centrul careului, de unde Szolosi Marton înscrie fără probleme. stop_coloana
Altfel spus, FC Zalău bifează al cincilea eşec din acest an, şi rămâne cu două puncte. Pentru echipa condusă de Ioan Morar nu se vede încă luminiţa de la capătul tunelului, având în vedere că problemele financiare nu s-au rezolvat, iar clubul are în continuare conturile blocate… iar jucători sunt neplătiţi de trei luni!
FC Zalău – Csikszereda Miercurea Ciuc 0 – 3 (0 – 0)
Au marcat: Hazik Adrian (min.48 – 11), Szekely Ervin (min. 56) şi Szolosi Marton (min. 78)
FC Zalău: 1. Cristian Man – 3. Sergiu Bercean, 8. Flaviu Dumbrăvean, 21. Tonko Robert, 6. Ionuţ Blaga, 18. Alexandru Flueraş, 17. Liviu Cheţan, 10. Raul Stanciu (cpt.), 7. Daniel Supuran, 20. Tegbo Best şi 11. Cristian Tăbîrţă. Rezerve: 12. Vlad Muscan – 9. Alex Pop jr., 2.Vlad Tohat, 23. Răzvan Meleg, 15. Viorel Ionaşcu şi 16. Alexandru Neagotă. Antrenori: Constantin Olariu şi Cristian Oros
Csikszereda Miercurea Ciuc: 12. Laurenţiu Hujar – 6. Szekely Ervin, 4. Lorincz Jozsef (cpt.), 15. Claudiu Galiş, 3. Hazik Adrian, 19. Csimbalos Zalan, 13. Csuros Attila, 16. Tonko Elod, 9. Teut Artur, 10. Ilyes Robert şi 8. Kovacs Botond.Rezerve: 1. David Norbert – 18. Fodor Tamas, 17. Szotyori Krisztian, 14. Szolosi Marton, 5. Pataks Zalan, 7. Gyorgyi Artur şi 11. Octavian Modovan. Antrenor: Burus Csaba
