Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a fost prins beat la volan de două ori într-o zi.
În vârstă de 35 de ani, din comuna Budești, județul Bistrița Năsăud, bărbatul a fost depistat în trafic sâmbătă dimineața, la ora 07.00, în localitatea Nușfalău, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Câteva ore mai târziu, bărbatul a fost tras din nou pe dreapta, iar de această dată era și mai beat decât dimineață. În jurul orei 12.10, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Șimleu Silvaniei, având o concentrație alcoolică de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, și dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat cu câteva ore înainte.
Sâmbătă, 20 mai, în urma administrării probatoriului, polițiștii Orașului Șimleu Silvaniei au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Săla, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului ȘImleu Silvaniei continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a șoferului.