Intre părinţi şi copii se crează anumite raporturi fireşti, afinităţi sau legături sufleteşti, precum şi o seamă de obligaţii reciproce, stabilite atat de legile divine, cat şi de cele omeneşti. Din lipsă de spaţiu, ne propunem să stăruim doar asupra unor situaţii frecvente, obişnuite, intalnite in multe familii. Este vorba de conflictul intre generaţii, adică neinţelegerile sau opiniile diferite dintre părinţi şi copii. In copilăria şi tinereţea noastră nu ne-am inţeles intotdeauna părinţii: i-am judecat, deşi nu aveam dreptul-uneori prea aspru-pentru anumite hotărari pe care le-au luat faţă de noi, i-am considerat depăşiţi in multe imprejurări. şi iată că acum, cu trecerea anilor, cu atatea situaţii triste din viaţă, unele venite tocmai din cauza neascultării părinţilor, am ajuns să-i inţelegem, să le dăm dreptate, şi să regretăm că nu i-am ascultat la vremea cuvenită. Situţia se repetă, se intamplă acelaşi lucru părinţilor de azi. Proprii noştri copii nu ne inţeleg, nu ne ascultă, se supără şi chiar se revoltă cand părinţii vor să-i intoarcă pe calea cea bună, cand incearcă să le prezinte viaţa nu numai cu bucuriile ei, ci mai cu seamă cu necunoscutele ei, cand vor să-i prevină asupra unor lucruri pe care ei incă nu le ştiu. Este adevărat că şi unii părinţi greşesc, căci, deşi bine intenţionaţi şi pătrunşi de o iubire cu adevărat părintească, nu vor să ţină seama că deja s-a conturat personalitatea acestora, ci caută să le impună soluţii chiar şi in situaţii in care realmente acestea nu pot fi accepatate. Apoi, unii părinţi işi exagerează rolul, cand incearcă să-şi oblige copiii in alegerea carierei, fără a ţine seama de inclinaţiile şi mai ales posibilităţile intelectuale ale copiilor. Alţii, intervin direct in problema căsătoriei, opunandu-se categoric faţă de persoana aleasă de fiul sau fiica lor, iar aceştia-la randul lor-nu vor să asculte sfaturile părinţilor, care, in majoritatea cazurilor, ştiu să cumpănească mai bine lucrurile. Se mai intamplă- foarte rar, dar se intamplă, că unii părinţi cred că nora sau ginerele le fură dragostea datorată de fiu sau fiică. Ca orice gelozie, şi aceasta, părintească, e nelalocul ei, fiindcă iubirea, ca lumina din lumină, se propagă fără a se impuţina. Atat greşelile unora, ca şi exagerările altora, se pot evita. Cum? Mai mult tact, mai multă inţelepciune şi răbdare din partea părinţilor- iar pe de altă parte mai multă bunăcuviinţă, respect şi consideraţie din partea copiilor. O imbinare fericită, indelung gandită, a iubirii şi experienţei de viaţă a părinţilor, cu entuziasmul şi dorinţa de afirmare a tinerei generaţii, ar menţine armonia şi buna inţelegere in familie, dar şi in societate. şi dacă la toate acestea vor şti – şi părinţii şi copiii- să ceară ajutorul lui Dumnezeu, dacă vor zice cu lacrimi, ca şi tatăl din evanghelie „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” familia va fi mai intărită.

Post Views: 74