Gruparea de la poalele Mesesului a trecut de Tomis Constanta, dupa un meci de „infarct”, soarta invingatoarei fiind stabilita dupa cinci seturi
Finala Diviziei A1 la volei masculin, dintre Remat si Tomis a pornit la drum, odata cu primul meci, care s-a disputat miercuri seara in Sala „Avram Iancu” din Zalau. Organizatorii au pregatit acest eveniment ca la carte, cu majorete, galeria „Inferno” la inaltime, o fanfara si chiar doi crainici care au intretinut atmosfera. Pentru a lua parte cat mai multi spectatori la „spectacolul voleibalistic”, s-a montat o tribuna in spatele terenului, iar pe cealalta parte s-au adus si cateva randuri de scaune. Sala a fost umpluta pana la refuz, astfel erau puse la cale toate ingredientele pentru un spectacol adevarat, la care au contribuit cele doua super echipe, cat si cele doua galerii, echipa oaspete fiind sustinuta de un grup de suporteri care au batut cale lunga pentru a fi alaturi de favoriti. Constantenii au inceput bine setul I si au intrat in posesia primelor doua puncte (0 – 2), dar zalauanii au revenit rapid si au egalat (2 – 2). S-a mers „bara la bara”, iar la primul time-out tehnic gruparea de pe litoral avea avans de doua puncte (6 – 8). Incurajati frenetic de publicul spectator, campionii au revenit rapid si au stabilit egalitate (8 – 8). Pana la cel de-al doilea time-out tehnic, s-a dat o lupta advarata, in care niciuna dintre cele doua grupari nu s-a distantat. Dupa timpul de odihna, in care elevii antrenati de Marius Sordyl erau la conducere (16 – 15), au urmat cinci puncte consecutive castigate de campioni, astfel ca tabela arata (21 – 16). In zadar au fost eforturile constantenilor de a reveni in coasta campioanei, deoarece Nagy Peter si compania si-au adjudecat setul la trei puncte diferenta (25 – 22). Cu totul altfel au stat lucrurile in setul secund, constantenii fiind la conducere inca de la inceput. La primul time-out tehnic, tabela arata 2 – 8 , iar la cel de-al doilea tot un avantaj consistent pentru adversari (9 – 16). Adrian Feher si compania s-au apropiat la patru puncte (16 – 20) si (17 – 21), dar nu au avut forta necesara pentru a si egala, astfel s-a restabilit egalitatea la general, constantenii intrand in posesia setului secund, la opt puncte diferenta (17 – 25). Sfaturile date de cei doi tehnicieni ai Rematului, aveau sa de-a roade, astfel, campionii aveau sa castige setul trei de-o maniera categorica. Dupa (8 – 4) la primul moment de pauza si (16 – 9) la cel de-al doilea, Remat a intrat in posesia setului la o diferenta consistenta (25 – 18). Elevii antrenati de Mariusz Sordyl au inceput decisi sa incheie meciul dupa patru seturi si toata lume credea ca asa se va intampla dupa inceputul bun (5 – 3), (9 – 5), (11 – 7). Constantenii nu s-au lasat cu una cu doua si au preluat conducerea dupa cinci puncte castigate consecutiv (11 – 12)! Tensiune a crescut, atat in teren cat si in afara lui, unde oficialii celor doua echipe au avut cateva contre mai dure. In teren, constantenii aveau sa se desprinda de Remat, la cinci, respectiv sase puncte (15 – 20) si (16 – 22), astfel finalul setului a gasit echipa de la malul Marii in avantaj cu trei puncte (17 – 25). Soarta invingatoarei avea sa se stabileasca in setul cinci, iar publicul spectator privea cu sufletul la gura acest final de meci. Inceputul a apartinut oaspetilor, care au fost la conducere (1- 2), (2 – 4), (5 – 6), dar publicul zalauan avea sa sara in ajutorul echipei. Finalul de set a gasit toata sala in picioare, incurajandu-si frenetic echipa. Acest lucru avea sa se vada si pe tabela, Nagy Peter si compania preluand conducerea si distantandu-se la trei puncte (10 – 7). Tomis a revenit la un singur punct in spatele Rematului, (12 – 11), (14 – 13), dar cu toate acestea Remat a intrat in poseia ultimelor doua puncte (15 – 13), asigurandu-si prima victorie din finala Diviziei A1 la volei masculin, dupa un meci de „infarct”. Meciul II al finalei s-a jucat aseara dupa inchiderea editiei. Vom reveni.
Primul pas catre titlu pentru campioana Remat!
Articole
Popa Ionel, țeparul de la SRI
Un bărbat de 47 de ani a fost trimis în judecată după ce s-a dat drept angajat al Serviciului Român de Informații și a primit de la un alt bărbat peste 9 mii de euro, pentru a pune o vorbă bună la „colegii” săi. Procurorii din cadrul al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală în cazul falsului angajat SRI şi au dispus trimiterea lui în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşireainfracţiunii de…
Mai mult...