Primăria Zalău se apucă de vandut terenuri prin oraş

Primăria Zalău se apucă de un nou business. De data aceasta este vorba de afaceri imobiliare. Concret, Primăria scoate la licitaţie trei terenuri din oraş, pe care vrea să câştige o sumă frumoasă de bani. Consilierii locali vor lua act în şedinţa de luni, 18 aprile, de intenţia primăriei de vânzare prin licitaţie publică a unui teren situat pe strada Kossuth Lajos la numerele 10 – 12, în suprafaţă de 191 de metri pătraţi, a unui teren situat pe strada Cloşca (aproape de centrul oraşului) la numărul 2/A, în suprafaţă de 360 de metri pătraţi, şi a unui teren situat pe strada Tudor Arghezi, la numărul 8, în suprafaţă de 362 de metri pătraţi. stop_coloana
Terenul de pe strada Kossuth costă 21.120 de lei, iar pasul de strigare la licitaţie este de 50 de lei. Cel de pe strada Cloşca valorează 55.200 de lei, iar cel de pe Arghezi valorează 29.934 de lei. În total, Primăria vrea să scoată de pe cele trei terenuri cel puţin 106.254 de lei.