Primăria Zalău a impărţit prima rată de 1.500 de lei din taxa de reabilitare termică in trei rate mai mici
Ca urmare a numeroaselor solicitări din partea beneficiarilor programului de reabilitare termică a locuinţelor, primarul Radu Căpîlnaşiu a propus ieri Consiliului Local modificarea Hotărârii de Consiliu Local 174 din 14 iulie astfel încât să-i sprijine pe loca-tarii cu venituri mici să-şi poată achita taxa de reabilitare. Conform HCL 174, fiecare proprietar trebuie să achite prima rată în cuantum de 1.500 de lei până în data de 31 august, iar apoi rate lunare de câte 200 de lei până la epuizarea datoriei, cel mult 24 de rate. Ieri s-a revenit asupra modului de eşalonare a taxei. Astfel, prima rată de 1.500 de lei a fost transformată în trei rate de câte 600 de lei, iar diferenţa din taxă să fie plătită în 21 de rate egale. “Sunt multe nemulţumiri şi vis-a-vis de modul de împărţire a sumelor pe apartament pe care o să trebuiască să le rezolve managerii de proiect, diriginţii de şantier şi cei care s-au ocupat de lucrare. Mi s-a adus la cunoştinţă şi faptul că suprafaţa utilă a unui imobil este trecută greşit, 140 de metri pătraţi în loc de 102 metri pătraţi, dar datele au fost preluate din extrasul de Carte Funciară. Pe de altă parte, suma de plată rămâne aceeaşi. Dar în ce priveşte raportarea sumelor la suprafaţa utilă este vorba despre necunoaşterea legislaţiei”, a subliniat primarul Radu Căpîlnaşiu. Edilul a explicat că această reeşalonare a modului de plată a taxei este posibilă stop_coloana datorită faptului că constructorii au solicitat prelungirea termenului limită pentru fina-lizarea lucrărilor şi, ca urmare, şi plăţile pentru lucrări se vor putea face mai târziu.
O altă modificare a Primăriei Zalău propune ca, în situaţia în care asociaţiile de proprietari achită jumătate din cheltuielile de reabilitare ce le revin, proprietarii să poată să-şi achite diferenţa de contribuţie în 24 de rate egale lunare, începând cu ianuarie 2015. Totodată, primăria le mai asigură o păsuire maximă de 120 de zile calendaristice pentru plata ratelor. Condiţia este ca asociaţia de proprietari să achite până la sfârşitul acestei luni jumătate din datorii.
Un număr de 27 de blocuri cu aproximativ 1.800 de apartamente beneficiază de lucrări de reabilitare termică a locuinţelor subvenţionate din fonduri europene în proporţie de 60 la sută şi de municipalitate în proporţie de 20 la sută.
