Primăria anunţă că sambătă se inchide circulaţia pe bulevard
Primăria Zalău îi anunţă pe zălăuani că se va închide Bulevardul Mihai Viteazul. “Pe durata desfăşurării competiţiilor sportive, care se vor organiza în 21 mai, în cadrul evenimentului Ziua Sportului, circulaţia rutieră se va închide în două etape, astfel: începând cu ora 7, până la ora 16, pe segmentul de drum Silvania – Perla, iar în etapa a doua, de la ora 9, până la ora 14, pe segmentul Perla – Unicarm (Autogară). De asemenea, circulaţia rutieră pe str. 9 Mai, porţiunea din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, va fi restricţionată între orele 5 – 20”, se arată într-un comunicat al Primăriei Zalău. stop_coloana
