martie 23, 2025

Primarul Ionel Ciunt a vizitat Universal Co SA din Zalau

primarul-ionel-ciunt-vizitat-universal-co-sa-din-zalau14_54037

Primarul municipiului Zalau, Ionel Ciunt, a efectuat vineri in jurul amiezii o vizita oficiala la Fabrica de confectii a SC Universal Co SA. Era o promisiune a prim-edilului din campania electorala de a reveni la una dintre cele mai importante unitati de industria municipiului cu capital autohton, in scopul de a sprijini pe o arie larga activitatea de recrutare a fortei de munca de care are nevoie unitatea. Asta pentru ca contractele interne si externe s-au inmultit peste capacitatea actuala a unitatii. 

Primarul Ciunt a fost asteptat si insotit in scurta sa vizita de ec. dr. Vasile Padurean, manager general al SC Universal S.A., care i-a prezentat o parte a sectiilor de productie, depozitul, sala de mese, unitatea intinzandu-se pe o suprafata de 20.000 de metri patrati. Vasile Padurean a tinut sa scoata in relief faptul ca fabrica are in dotare utilaje noi care isi asteapta lucratorii. O suta de persoane vor lucra pe aceste noi utilaje.

Urmeaza bursa locurilor de munca
organizata chiar la sediul intreprinderii

La inceputul lunii februarie, cu sprijinul AJOFM Salaj, SC Universal SA va organiza o bursa a locurilor de munca la fata locului, la care solicitantii unui job vor vizita sectiile de productie si vor lua primul contact cu posibilul viitor loc de munca. Vor veni in vizita elevi din clasele terminale de la mai multe licee din Zalau.
Produsele fabricate aici sunt exportate in cinci tari, atat din Europa, cat si de peste ocean. Tot fluxul de productie este informatizat. Se lucreaza pe trei schimburi si fiecare muncitor este retribuit dupa propria-i realizare.

Beneficii importante pentru angajati

Aici isi castiga painea in preznt aproximativ 1.200 de persoane. Si sunt asteptate inca o suta de pesoane pentru a se integra in acest colectiv. Nu se cere experienta, instruirea specifica se face la locul de munca. Se acorda salarii si bonusuri atractive, in functie de performante; se acorda apoi si prime de fidelitate, incepand de la un an vechime in firma, pachet medical la clinica privata, consultatii gratuite pentru diferite specialitati si, annual, un set de analize gratuite
Primarul Ionel Ciunt a fost incantat sa auda ca tot ce se produce aici este cu capital autohton, ca se creeaza noi locuri de munca si mai ales ca exista cerere pe piata mondiala pentru produsele fabricate aici. Si, totodata, s-a declarat impresionat de conditiile de munca existente. Prim-edilul a promis ca toate solicitarile de locuri de munca ajunse la primarie vor fi canalizate catre Fabrica de confectii, ba chiar si persoanele care beneficiaza de ajutor social vor fi indrumate sa apeleze pentru un job aici.