Cristian Ungur, primarul comunei Gîlgău, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, a fost achitat de Judecătoria Jibou. Magistrații au decis că faptele de care este acuzat nu sunt prevăzute de legea penală.
În 2017, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj l-au trimis în judecată pe primarul comunei Gîlgău, Cristian Ungur, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată (17 acte materiale). În calitate de edil şi ordonator de credite, acesta “şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, acceptând la plată un număr de 17 facturi fiscale pentru servicii de salubrizare, facturi emise de SC Deiosim Com SRL, şi a dispus virarea în contul acestor facturi a sumei totale de 129.889,69 lei”, potrivit informațiilor furnizate atunci de procurori. Anchetatorii susţin că plăţile s-au făcut cu încălcarea prevederilor legale, bugetul comunei Gîlgău fiind prejudiciat, iar firma alegându-se cu un folos necuvenit. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi reprezentantul firmei Deiosim Com SRL, Ioan Puiu, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie în formă continuată. Despre acesta, anchetatorii au susţinut că a emis 18 facturi fiscale privind servicii de salubrizare, 17 fiind acceptate la plată de către primar, iar una de o altă persoană suspectă în dosar.
Dosarul a fost trimis spre soluționare magistraţilor de la Judecătoria Jibou. În 7 ianuarie, aceștia au pronunțat sentința prin care atât primarul Cristian Ungur cât și Ioan Puiu au fost achitați.
“achită pe inculpatul Ungur Cristian, cercetat pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, în formă continuată (…) achită pe inculpatul Puiu Ioan, cercetat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, în formă continuată. În baza prevederilor art. 397 Cod proc. pen. constată că în cauză nu există constituire de parte civilă. Conform prevederilor art. 275 alin. 3 Cod proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, au stabilit magistrații.
Sentința poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.