Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate si existenţa conflictului de interese de natură administrativă în cazul a 18 foşti şi actuali aleşi locali. “ntre ei se numără şi Bogya Miklos, actual primar şi fost viceprimar al comunei Crasna.
“În perioada 20 iunie 2012 – 06 august 2014, a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de persoană fizică autorizată la Bogya N. Miklos Persoană Fizică Autorizată, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit g) din Legea nr. 161/2003”, scrie în comunicatul de presă al Agenţiei Naţionale de Integritate.
Prevederea legală invocată de ANI spune că “funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică”.
Agenţia Naţională de Integritate precizează că “persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”.
Din comunicatul de presă al ANI putem deduce că primarul din Crasna şi-a exercitat deja dreptul la apărare, pentru că numele lui nu apare pe lista celor care nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea acestui drept.
Bogya Miklos nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei. De la Primăria din Crasna ni s-a spus că este la Zalău, iar telefonul mobil l-a avut închis în cursul zilei de ieri.

Bogya Miklos e al doilea primar din Crasna ochit de ANI

Şi fostul primar al comunei Crasna, actualul administratpor public al judeţului, Pop Emeric, a fost în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate. În iulie 2015, Pop Emeric a fost acuzat de ANI de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă. Inspectorii ANI susţineau că “în perioada exercitării mandatului de primar, a emis acte administrative, a încheiat acte juridice şi a emis dispoziţii care au produs un folos material atât pentru sine, cât şi pentru soţia şi fiul său, încălcând astfel dispoziţiile art.76. alin 1 din Legea nr.161/2003”.
În ceea ce priveşte acuzaţiie care i-au fost aduse, primarul comunei Crasna ne-a explicat atunci că este vorba de angajarea soţiei sale, Pop Viorica, stop_coloana şi angajarea fiului său, Pop Roland Tibor. “Angajarea soţiei mele la Centrul de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice a fost făcută de fosta directoare a centrului, But Floare. După ce But Floare s-a pensionat, soţia a preluat funcţia de director. Era singura persoană ca pregătire şi experienţă care putea prelua acest post de conducere. Mai târziu şi-a dat demisia tocmai pentru a nu crea impresia că postul a fost ocupat datorită funcţiei soţului său”, spunea în 2015 Pop Emeric.
Actualul administrator al judeţului a avut atunci o explicaţie şi pentru angajarea fiului său pe postul de consilier personal. “Legea adminstraţiei publice îmi dădea dreptul să-mi angajez consilier personal, Crasna fiind unitate administrativ teritorială cu peste 6.000 de locuitori. L-am angajat pe Szonny Lajos, fostul primar al comunei, om cu experienţă în administraţie. Între timp, a apărut o lege care prevedea că cei care au o pensie peste 1.750 de lei nu pot avea cumul de funcţii şi a renunţat la funcţia de consilier personal al primarului. Cum eram în plină derulare a proiectelor europene, aveam nevoie de constructori. În organigrama primăriei nu exista un asemena post. Atunci l-am angajat pe fiul meu, care terminase Facultatea de Construcţii la Oradea, pe post de consilier personal cu un salariu de 850 de lei. Apoi, când a început ANI să se dea la primării, l-am dat afară. Nu i-am dat salariu mai mare, nu i-am făcut favoruri, ce a fost rău în asta? Legea ANI nr. 161/2003 se bate cap în cap cu Legea Administraţiei Publice nr.214/ 2001. Asta este”, ne declara în 2015 Pop Emeric.
După ce a fost primar al comunei Crasna timp de 16 ani, membru marcant al UDMR Sălaj, Pop Emeric a obţinut în iulie 2016 funcţia de administrator public al Sălajului. Postul de administrator public nu mai fusese cuprins în organigrama Consiliului Judeţean Sălaj de mai bine de trei ani. Acesta a fost totuşi reintrodus, iar Pop Emeric a fost singurul candidat la concursul pentru funcţia de administrator al judeţului Sălaj, după ce dosarul celuilalt pretendent a fost respins.