decembrie 5, 2025

Primarul din Cizer a fost destituit de prefectul Salajului

primarul-din-cizer-fost-destituit-de-prefectul-salajului03_55643

Prin Ordinul de prefect emis saptamana trecuta, marti, de catre reprezentantul Guvernului in teritoriu s-a dispus incetarea mandatului de primar al lui Farcas Liviu Nicolae, primarul comunei Cizer. Prefectul judetului Salaj, Florin Florian, a spus ca s-a luat aceasta masura in urma minutei primite de la Curtea de Apel Cluj, prin care Farcas Liviu Nicolae este condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare, sentinta definitiva. La ora actuala, fostul prim-edil de Cizer se afla in concediu medical.

Functia de primar interimar ii revine asadar, conform legi, viceprimarului Ioan Patcas (PNL), pana la noi alegeri, care, cel mai probabil, spune prefectul Florian, vor avea loc la sfarsitul anului acesta.

A candidat anul trecut fiind condamnat si a castigat alegerile

Primarul comunei Cizer Liviu Nicolae Farcas a fost condamnat pe data de 12 mai prin sentinta definitiva pronuntata de Curtea de Apel Cluj la doi ani de inchisoare cu suspendare.
Procesul a inceput in anul 2014 la Judecatoria din Simleu Silvaniei. Farcas a fost acuzat de conflict de interese si efectuare de operatiuni financiare caq acte de comert in incompatibilitate cu functia detinuta. Judecatoria din Simleu l-a condamnat la doi ani cu cu suspendare la inceputul anului 2016.
Cum sentinta nu era definitiva, Liviu Farcas a candidat la alegerile din 5 iunie 2016 si a obtinut un nou mandat de primar al comunei Cizer. Era al doilea mandat in functia de primar.

De unde i se trage primarului condamnarea

Instanta clujeana i-a „pus in carca” lui Farcas faptul ca a dispus plata a 2.150 de lei catre o intreprindere individuala detinuta de catre fiica sa, Farcas Florina. O alta suma, de 15.900 de lei, primarul Liviu Farcas a dispus sa fie virata in contul unei firme in care insusi primarul avea specimen de semnatura si efectua operatiuni financiare ca acte de comert, incompatibile cu functia sa. Un alt cap de acuzare a fost plata a 60.000 de lei catre o societate comerciala pentru lucrari de dezapezire care nu au fost efectuate niciodata. Din rechizitorul procurorilor reiese faptul ca o comisie alcatuita din sase persoane, printre care si viceprimarul comunei, Ioan Patcas, actualmente primar interimar, au facut receptia lucrarilor de deszapezire dupa care au intocmit un proces verbal fals din care reiese ca lucrarile de deszapezire pe drumurile din Cizer s-ar fi efectuat, desi in acea perioada nu era zapada. Si adminstratorul firmei a fost trimis in judecata pentru ca a solicitat fara drept de decontare suma de 60.000 de lei.

A fost gospodar primarul, a facut multe, dar…

Locuitorii comunei Cizer vorbesc despre Liviu Nicolae Farcas ca despre un bun gospodar. Ei nu uita noroiaele care le acreau viata. Aproape toate ulitele din comuna Cizer au fost asfaltate. Cu bani din bugetul local, dar si cu bani europeni. Drumul spre Pria, dupa veacuri de pamant si rareori piatra, a fost „imbracat” in covor asfaltic. Cum Magura Priei este cel mai inalt varf muntos din Salaj (996 m), Primaria din Cizer a amenajat cu bani europeni trasee turistice si locuri de refugiu in aceasta zona. Casa lui Horea din Cizer, dupa ce a ajuns intr-o stare jalnica si zeci de ani nu s-a interesat nimeni de ea, iata ca printr-un proiect cu bani europeni casa lui Horea va lua infatisarea de altadata. O echipa de mesteri din Maramures lucreaza de zor la refacerea casei numai cu grinzi si scandura din lemn cioplit cu barda si fara nici un cui din fier. Cizerenii vor tine minte ca toate acestea s-au facut pe vremea primarului condamnat Liviu Farcas.