Construirea unei parcari in zona Spitalului Judetean de Urgenta Zalau ar fi trebuit sa fie de mult inclusa pe lista de investitii, daca ne gandim cum a fost promisa minunea. 

rn

Acum, insa, Zalaul constata ca nu are bani pentru asa ceva. Si vom vedea de ce nu are. Pentru ca este o lucrare scumpa. Si pentru ca nu sunt bani suficienti la bugetul local, Primaria Zalau va preda terenul din fata Spitalului de Urgenta Zalau catre Consiliul Judetean Salaj, sa construiasca acesta o parcare ce va avea, se spune, peste 200 de locuri, cu fonduri de la guvern.
Primaria face acum un Plan Urbanistic Zonal nou, pentru a modifica statutul terenului din spatiu verde – parc, in teren cu destinatia construire parcare, si la suprafata si in subteran.

rn

Business – Primaria da Consiliului Judetean Salaj
parcul din fata spitalului cu conditia sa faca parcare

rn

Primarul Municipiului Zalau, Ionel Ciunt ne-a explicat ieri cum stau lucrurile cu business-ul pe care-l face cu colegul de partid (PSD), Tiberiu Marc, presedintele Consiliului Judetean.
"Consiliul Judetean Salaj are alocati de la Guvernul Romaniei 14 milioane de lei, suma pentru extinderea spitalului. Vor fi create mai multe sectii noi. Consiliul Judetean are un proiect integrat de extindere a cladirii si amenajare a spatiului din fata spitalului. Am convenit ca acolo sa fie construita o parcare terana si subterana cu aproximativ 230 de locuri, avand in vedere nevoia de locuri de parcare in municipiul Zalau si mai ales in proximitatea spitalului. In acest sens, Primaria va ceda terenul din fata spitalului Consiliului Judetean, conditia fiind sa creeze locurile de parcare despre care vorbeam. Avem depuse documentele la OCPI pentru realizarea unui PUZ. Dupa finalizarea PUZ-ului urmeaza predarea terenului, lucru pe care-l vom face cel tarziu pana la sfarsitul anului", ne explica Ionel Ciunt.

rn

Banii alocati de Zalau pentru parcare s-au dus
pentru un viitor loc de poicnic in Poienile Aghires

rn

In campania electorala, Ionel Ciunt a promis zalauanilor ca va face la spital o parcare etajata. Abia daca au fost modernizate cateva parcari, pe ici pe colo, cu firma Citadin. Sunt zone unde au fost executate lucrari de catre Citadin, in urma carora au fost modernizate locurile de parcare. Ritmul cresterii locurilor de parcare este insa mult prea lent.
In planul de investitii pe anul 2017 s-a aflat si parcarea de la spital. Numai ca in sedinta de Consiliu Local din august 2017 s-a decis transferarea banilor pentru modernizarea si extinderea parcarii de la spital pentru lucrarile de amenajare a unui spatiu de picnic in Poienile Aghiresului. Si n-au fost bani putini, 523.000 de lei.
Nu-i spitalul singurul loc cu probleme. Parcarile Zalaului se sufoca de aglomeratia de autoturisme, oamenii se cearta pentru un loc in parcare, primesc amenzi, pentru ca avem in Zalau peste 25.000 de masini si doar 4.500 de locuri de parcare.

rn

Acuma, descurca-te, Tibi!

rn

Nu stim daca va reusi Consiliul Judetean Salaj sa puna atata amar de bani pentru parcare, din ce primeste pentru spital. Pentru ca acest parking de 230 de locuri va costa de la foarte mult in sus. Dam exemplul Primariei Municipiului Cluj, care a construit un parking de 406 locuri cu 8,2 milioane de euro. Rezulta ca Consiliul Judetean are nevoie de vreo patru milioane de euro pentru a construi un parking in fata Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, cu 230 de locuri de parcare. Ionel Ciunt tocmai spunea ca Consiliul Judetean primeste 14 milioane de lei pentru lucrari la spital. Asta inseamna vreo 3 milioane de euro. Daca parcarea costa 4 milioane, descurca-te, Tibi!