Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență care reglementează posibilitatea accesării de către unitățile administrativ-teritoriale de împrumuturi, de la Trezoreria statului, a anunțat prim-ministrul Florin Cîțu, în 28 iulie.
Trezoreria pune la dispoziția primăriilor o sumă sumă totală de 630 de milioane de lei, iar documentul normativ oferă acestora posibilitatea accesării de împrumuturi la dobânzi de 1% până la 1,5%, în funcție de perioada de rambursare contractată, de până la 3 ani, respectiv până la 5 ani.
“În ședința de Guvern de astăzi, am aprobat o Ordonanță de Urgență pe care am anunțat-o de ceva vreme, era blocată la avizare, am deblocat-o, prin care vom da posibilitatea unităților administrativ-teritoriale să se împrumute de la Trezoreria Statului. Ordonanța reglementgează posibilitatea accesării de împrumuturi la dobânzi de 1% până la 1,5% în funcție de perioada de rambursare contractată de până la 3 ani și respectiv, de până la 5 ani. Este o ordonanță așteptată de multe din UAT-urile din România”, a precizat oficialul, la finalul ședinței de Guvern ce a avut loc la Palatul Victoria.
Măsura a fost oarecum anunțată încă din luna mai a acestui an, când ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, spunea că aceste împrumuturi sunt necesare pentru ca primăriile să își poată asigura cofinanțarea necesară la proiectele câștigate pe fonduri europene.
Potrivit Băncii Naționale a României (BNR), la începutul anului, toate angajamentele financiare ale administrațiilor publice au crescut mai repede decât activele lor financiare, anul trecut, cele dintâi fiind deja de 53,4% din PIB, la 30 septembrie 2020.