Administratia Fondului de Mediu (AFM) a schimbat, in ultimul moment, termenul pana la care primariile pot depune proiecte de finantare prin Programul „Casa Verde”, prin care statul ofera administratiilor publice locale finantari nerambursabile pentru adoptarea unor sisteme de incalzire bazate pe energii alternative (energie solara, eoliana si geotermala). Astfel, fata de termenul initial, 31 iulie, administratiile publice locale mai au la dispozitie inca o saptamana, proiectele putand fi depuse la sediul AFM pana vineri, 7 august, orele 14,00.
Pana vineri, nici una dintre primariile din judet nu depuse proiect, refuzand, practic, in acest fel milioanele de lei pe care le-ar fi putut obtine pentru comunitatile pe care le reprezinta. Primariile pot depune proiecte atat pentru cladirile pe care le administreaza, cat si pentru asociatiile de proprietari din arealul lor administrativ.
Primariile mai au o sansa la banii pentru ”Casa Verde”
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...