• Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) extinde accesul în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară eTerra pentru partenerii săi.

 

Primăriile, consiliile județene, instituţii, autorităţi, avocați și alte entități care îndeplinesc servicii publice vor avea acces gratuit permanent la informații din cărțile funciare existente în eTerra.

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a luat noi măsuri pentru creşterea calităţii serviciilor publice. Simplificarea accesului instituţiilor statului la datele și informațiile administrate de ANCPI reduce durata de livrare a acestora și îmbunătățește calitatea serviciilor publice oferite cetățenilor.

„Dreptul de acces la baza de date a ANCPI va fi nominal și va fi acordat exclusiv pentru îndeplinirea unor activități punctuale. Totodată, persoanele desemnate în acest sens au obligația de a nu furniza informațiile colectate unei terțe persoane fizice sau juridice, instituție sau autoritate publică, în lipsa acordului explicit și formal al ANCPI. Respectarea acestor condiții va fi monitorizată și analizată de o comisie de specialiști instituită la nivelul ANCPI. Extinderea accesului în eTerra pentru noi categorii de parteneri reprezintă un pas important către interconectarea bazelor de date ale instituțiilor statului român, care va eficientiza activitatea administrației centrale și locale”, a precizat Hajnalka Ildiko VIG, președinte – director general al ANCPI.

Noile reglementări vor intra în vigoare o dată cu publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 813, emis joi, 14 iulie, de directorul general al ANCPI, privind aprobarea condițiilor de acces la datele și informațiile din sistemul informatic de cadastru și carte funciară.

În prezent, ANCPI acordă acces online gratuit în eTerra doar notarilor publici, executorilor judecătoreşti, experţilor judiciari și persoanelor fizice şi juridice autorizate să efectueze lucrări de cadastru, geodezie și cartografie.