Primăriile vor putea exploata până la 2000 de metri cubi de agregate minerale fără permis de exploatare. Condiția în care vor putea face acest lucru este existența unei situații de urgență, dându-li-se posibilitatea exploatării fără aviz doar pentru eliminarea efectelor calamităților naturale.

Măsura a fost adoptată de Senatul României în ședința de luni, 20 iunie, și va putea fi aplicată dacă va fi adoptată și de Camera Deputaților, for decizional în cazul acestor modificări legislative.

Potrivit proiectului, prevederile dau dreptul administrațiilor locale să intervină mult mai ușor după producerea unor calamități naturale -inundații, viituri, alunecări de teren etc – permițându-le să exploateze, în situații de urgență, până la 2.000 de metri cubi de agregate minerale fără aviz de exploatare pe care să le folosească în lucrările necesare de refacere a infrastructurii afectate.

În acest moment, legislația prevede necesitatea obținerii permiselor de exploatare și avize emise atât de autoritățile de gospodărire a apelor cât și de autoritățile care gestionează activitățile miniere. Toată această birocrație pentru obținerea documentelor determină întârzieri mari ale proiectelor de refacere a drumurilor, podurilor sau a altor obiective afectate de calamități naturale.

Prin modificările adoptate de Senat, au fost armonizate prevederile Legii Minelor cu cele ale Legii Apelor, creându-se cadrul legal pentru o intervenție mai promptă a autorităților în vederea eliminării efectelor calamităților.