Primarii sunt obligaţi să returneze Guvernului cel tarziu pană la sfarşitul acestei săptămani fondurile necheltuite din alocaţiile primite la inceputul lunii aprilie de la fostul Cabinet Ungureanu pentru cheltuieli curente şi cofinanţarea unor proiecte europene. Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a decis, in şedinţa de ieri, să recupereze din conturile autorităţilor locale banii alocaţi de fostul Guvern din Fondul de rezervă bugetară şi incă necheltuiţi a fost publicată marţi seara in Monitorul Oficial.
„Regularizarea cu bugetul de stat a sumelor se realizează in termen de trei zile lucrătoare”, se arată in document.
Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a declarat anterior că primarii vor fi obligaţi să returneze Guvernului fondurile necheltuite din alocaţiile primite de la fostul Cabinet Ungureanu in termen de trei zile de la publicarea in Monitorul Oficial a hotărarii prin care actualul Executiv a decis recuperarea acestor sume.
Premierul Victor Ponta anunţase, luni, in plenul Parlamentului, că a cerut specialiştilor din Ministerul Finanţelor să propună in şedinţa de marţi a Guvernului o soluţie prin care banii acordaţi de fostul Guvern către primăriile PDL să fie recuperaţi şi folosiţi la salarii şi pensii.
El a amintit că a criticat in numeroase randuri modul in care Guvernul Ungureanu a cheltuit „ilegal şi ilegitim” 170 milioane euro din Fondul de rezervă, pentru a finanţa campania electorală a unor aleşi locali PDL.
„Mă angajez ca Fondul de rezervă să nu mai fie folosit niciodată pe criterii politice, pentru campanii electorale, ci doar conform legii, pentru situaţii cu adevărat de urgenţă. Mai mult, am solicitat specialiştilor din Ministerul Finanţelor ca maine (marţi-n.r.), printr-un act normativ, să incercăm să recuperăm acei bani, de 170 milioane euro, şi să-i folosim acolo unde avem cu adevărat nevoie, la reintregirea pensiilor şi a salariilor”, a spus Ponta.
La inceputul lunii aprilie, prin hotărare, Guvernul a alocat primăriilor fonduri totale de 648 milioane lei (echivalent a 148 milioane euro), din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, cei mai mulţi bani fiind acordaţi primăriilor PDL.