Primarii destituiţi de Prefect au incercat să-şi păstreze funcţiile in instanţă
Eugen Bălănean (Jibou) şi Claudiu Lazăr (Dragu) au pierdut procesul. Ioan Barou (Bocşa) încă se judecă
Cei trei primari sălăjeni destituiţi prin Ordinul Prefectului au contestat măsura şi au cerut magistraţilor Tribunalului Sălaj să fie repuşi în funcţie. Barou Ioan, primarul destituit al comunei Bocşa, Claudiu Lazăr, primarul destituit al comunei Dragu, şi Eugen Bălănean, primarul destituit al Jiboului, au cerut revocarea ordinelor prefectului Ionel Ciunt, prin care au fost destituiţi din funcţie. Vineri s-au judecat cele trei dosare.
Eugen Bălănean (PSD), fostul primar al Jiboului, a pierdut procesul în care a cerut revocarea ordinului prefectului. Primar interimar la Jibou a rămas astfel Indrieş Ana Claudia.
Claudiu Lazăr (PNL), fostul primar al comunei Dragu a cerut şi el revocarea ordinului prefectului. stop_coloana Soarta i-a fost aceeaşi ca şi în cazul lui Eugen Bălănean. În locul său, primar interimar rămâne Aurora Boca de la UNPR.
Ioan Barou (PNL), fostul primar al comunei Bocşa, a fost cel mai norocos. Magistraţii au decis să amâne cauza.
Eugen Bălănean şi Ioan Barou au fost destituiţi din funcţie pe data de 6 mai prin ordinul prefectului Ionel Ciunt. Eugen Bălănean are o condamnare la închisoare cu suspendare. Într-un al dosar, Bălănean este acuzat de procurorii sălăjeni de abuzul în serviciu asimilat faptelor de corupţie, fiind arestat la domiciliu pentru o scurtă perioadă, iar acum este sub control judiciar. Şi Ioan Barou a fost destituit pentru că are pe numele său o condamnare cu suspendare. Claudiu Lazăr a fost destituit din funcţie pentru conflict de interese.
