decembrie 5, 2025

Primaria Zalau promite sa stea cu ochii pe noua firma de colectare a gunoiului

primaria-zalau-promite-sa-stea-cu-ochii-pe-noua-firma-de-colectare-gunoiului18_54806

Directia Corp Control a gasit in sfarsit nereguli si a cerut remedierea problemelor

Din 8 martie, de cand firma Brantner este noul operator de colectare a deseurilor in 14 comune si trei orase din Salaj, inclusiv in Zalau, presa a atras atentia asupra faptului ca lucrurile merg prost, mai ales in municipiu, fapt adus la cunostinta noastra de zalauani din toate cartierele: gunoaiele se revarsa din ghene, e mizerie in oras, gunoierii sunt scumpi la vedere. Aproape doua saptamani, Primaria Zalau a refuzat sa accepte criticile venite din partea opiniei publice si a sustinut cu tarie ca situatia e sub control, ca inspectorii municipalitatii nu au constatat neregui, luand in permanenta apararea firmei de salubrizare. 

In al doisprezecelea ceas, autoritatile locale au decis sa analizeze, totusi, mai indeaproape problema. Primaria ne asigura acum ca sta cu ochii pe noua firma responsabila cu salubrizarea.
“Primaria Municipiului Zalau controleaza activitatea operatorului de salubrizare din municipiu prin Direcția Corp Control care are atribuții de verificare şi control a activitatii de colectare, transport si depozitare a deseurilor de catre operatorul acestui serviciu”, aflam dintr-un comunicat postat pe site-ul Primariei Municipiului Zalau.
Prin acelasi comunicat zalauanii sunt asigurati ca inspectorii din cadrul Direcției Corp Control au efectuat verificari în teren, în urma carora Primaria Municipiului Zalau a solicitat noului operator “suplimentarea numarului de mașini și utilaje, pe categorii, organizarea celui de-al doilea schimb de lucru sau prelungirea primului schimb pâna la salubrizarea completa, respectarea programului și a frecvenței de preluare a deșeurilor”.
Potrivit informatiilor de pe site-ul Primariei Zalau, pentru remedierea deficiențelor, primarul Ionel Ciunt a solicitat si o întâlnire, prin intermediul Asociației ECODES, în cursul săptămânii viitoare, cu administratorul Asocierii SC Brantner Environement SRL – SC Brantner Servicii Ecologice SA, David Zeininger, pentru a gasi soluțiile care se impun pentru eliminarea deficiențelor care există în activitatea noului operator.
“ntr-un final, autoritatile locale recunosc, dar cu jumatate de gura, in comunicatul de presa, deficientele existente in colectarea gunoaielor din oras de catre noul operator, evidenta punctata aproape zilnic din 8 martie incoace atat de presa locala, cat si de zalauanii nemultumiti. Sustin insa ca in prezent lucrurile s-au imbunatatit simtitor. “Cu toate ca, la începutul activitatii au fost întâmpinate deficiențe în colectarea deșeurilor, în ultimele zile, inspectorii Direcției Corp Control au constatat o ameliorare vizibila a serviciului prestat de operatorul de salubrizare”, precizeaza comunicatul Primariei, insotit si de cateva poze facute in puncte de colectare care arata ca la carte. Sa nu fie doar propaganda. Asteptam ca zalauanii sa fie la fel de multumiti ca cei din conducerea Primariei.