Primăria Zalău a cedat statului român peste 6 hectare de fond forestier pentru construirea Autostrăzii Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea, Secțiunea 3B Mihăiești – Suplacu de Barcău.
În cadrul ședinței de Consiliu Local din data de 29 iulie, consilierii au aprobat proiectul de hotărâre privind scoaterea definitivă din proprietatea publică a municipiului Zalău a terenurilor necesare realizării acestei investiții de utilitate publică.
Astfel, a fost emis acordul pentru scoaterea definitivă din fondul forestier, respectiv defrișarea suprafeței de 61.189 mp fond forestier și au fost trecute din domeniul public al Municipiului Zalău și administrarea Consiliul Local, în domeniul public al Statului Roman a terenurilor situate în extravilanul municipiului, în suprafață totală de 64.605 mp. Acest obiectiv de investiții va fi realizat de către statul român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Masa lemnoasă rezultată în urma defrișării vegetației forestiere de pe aceste terenuri e proprietatea municipiului Zalău și urmează să fie valorificată.
Exproprierile vizează și un drum forestier, făcut din fonduri europene
În lotul ce urmează a fi expropriat, se află și un drum auto forestier, reabilitat de curând prin proiectul „Modernizarea şi extinderea reţelei de drumuri auto forestiere din Municipiul Zalău”, finanţat din fonduri europene (AFIR) pentru partea eligibilă, iar pentru partea neeligibilă de la bugetul local, recepţionat în noiembrie 2020, aflat în exploatare.
În aceste condiții, Primăria Zalău a solicitat asigurarea de către expropriator a unei soluţii tehnice care să nu împiedice utilizarea segmentului de drum forestier afectat de coridorul de expropriere, dată fiind obligaţia municipalității, asumată prin contractul de finanțare încheiat cu AFIR, de a asigura continuitatea exploatării drumului forestier. O variantă ar fi relocarea părții afectate de coridorul de expropriere, în scopul asigurării continuităţii accesului.
“Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea corelată cu autostrada Bucureşti – Braşov va asigura o legătură directă între România, centrul şi vestul Europei. Această autostradă va avea o mare atractivitate pentru traficul din zona Transilvaniei şi Munteniei, prin reţeaua de drumuri naţionale reabilitate sau cuprinse în programul de
reabilitare, zona de sud-est (legătura cu portul Constanţa) prin intermediul autostrăzii Bucureşti – Constanţa şi zona de nord, cât şi pentru traficul generat de marile centre urbane din zona de influenţă a autostrăzii. Astfel, realizarea lucrării de utilitate publică de interes naţional <Secţiunea 3B-Tunel rutier cu profil de autostradă în zona Meseş> din cadrul obiectivului de investiţii <Autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea> va asigura îmbunătăţirea fluxului de
trafic, creşterea capacităţii de trafic în scopul prevenirii apariţiei aglomerărilor de trafic, reducerea numărului de accidente grave şi a numărului de morţi, reducerea semnificativă a poluării mediului prin reducerea noxelor şi zgomotului, realizarea legăturilor între reţelele de transport care atrag fluxuri de marfa, îmbunătăţirea mediului
si calităţii vieţii în localităţile de pe acest sector prin devierea traficului, inclusiv pentru Municipiul Zalău”, scrie în referatul care a însoțit proiectul de hotărâre.