Din totalul de 6.700 de burse solicitate de unitatile de invatamant din Zalau, consilierii locali au aprobat doar 1.460 de burse ce vor fi acordate timp de noua luni elevilor din municipiu.
Consilierii locali au aprobat in sedinta de luni acordarea a 1.460 de burse pentru elevii care invata in unitatile scolare din municipiul Zalau, valoarea totala a burselor fiind de 275 de mii de lei. Astfel, pe o perioada de noua luni, municipalitatea va acorda burse sociale unui numar de 513 elevi – in valoare de 20 de lei lunar, burse de studiu unui numar de 917 elevi – in valoare de 20 de lei lunar, iar burse de performanta vor fi acordate unui numar de 30 de elevi – in valoare de 50 de lei lunar. Conform proiectului de hotarare al Consiliului Local, unitatile de invatamant au solicitat acordarea a 6.704 burse pentru elevi, insa bugetul prevazut pentru aceste modalitati de sprijin al elevilor nu a permis aprobarea tuturor burselor, pentru ca s-a pus la dispozitie numai suma de 600 de mii de lei, iar pentru acoperirea intregului necesar solicitat era nevoie de peste doua milioane de lei.
Consilierii au renuntat la acordarea a peste 1.000 de burse
Proiectul de hotarare prevedea, initial, acordarea a cinci tipuri de burse: burse sociale, burse de studiu, burse de performanta, burse de merit si pentru calificativ FB, in total fiind propuse spre aprobare 2.492 de burse. Ulterior, initiatorii proiectului au revenit cu o nota prin care s-a propus eliminarea burselor de merit si calificativ FB, in valoare de 325 de mii de lei pentru cele noua luni in care se prevedea a fi acordate. Astfel, consilierii au decis eliminarea celor 1.032 de burse de merit si calificativ FB si au aprobat numai celelalte trei tipuri de burse. Cei 325 de mii de lei au fost redistribuiti catre Directia de Asistenta Sociala Comunitara din cadrul Primariei Zalau – respectiv 225 de mii de lei pentru cheltuieli materiale, iar 100 de mii de lei au fost redistribuiti pentru cheltuieli materiale si de capital la Bazele Sportive.