Prim-ministrul Dacian Ciolos vine in vizita oficiala la Zalau

Construirea soselei ocolitoare a Zalaului si problemele mediului de afaceri vor fi teme de discutie intre premier si elita politica a Salajului
Prim-ministrul Romaniei, Dacian Ciolos, vine la sfarsitul acestei saptamani – vineri, 28 octombrie – intr-o vizita oficiala la Zalau. Dacian Ciolos este asteptat sa ajunga la Zalau vineri la ora 16.00, dupa ce dimineata va face o vizita la Targu Jiu, de unde va lua elicopterul spre Zalau. Elicopterul guvernamental va ateriza cel mai probabil la Hereclean, unde a aterizat si ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, cand a vizitat luna trecuta comuna Pericei. Cel care il va intampina pe Ciolos va fi prefectul de Salaj, Marin Nitu.
Premierul se va intalni cu primarii de oras,
cu parlamentarii, dar si cu oamenii de afaceri
La ora 16.00, in sala video a Prefecturii Salaj, Dacian Ciolos se va intalni cu primarul Zalaului, Ionel Ciunt, cu primarii oraselor Jibou, Cehu Silvaniei si Simleu Silvaniei, dar si cu parlamentarii de Salaj si cu presedintele Consiliului Judetean Salaj, Tiberiu Marc.
De la ora 17.00 este de asteptat ca Dacian Ciolos sa sustina o scurta conferinta de presa, urmata de o intalnire cu reprezentantii mediului de afaceri din judetul Salaj.
Pe masa de discutii se vor afla teme precum realizarea centurii ocolitoarea a orasului, dezvoltarea economiei locale si atragerea de investitori.
Se va discuta si despre Centenarul Marii Uniri ce va fi sarbatorit in 2018.
Cel mai probabil, Dacian Ciolos va dezbate cu mediul economic problemele cu care se confrunta marii investitori din judet – Tenaris Silcotub, Michelin si Universal.
Prefectul Marin Nitu ne-a declarat ca este posibil ca pe langa Dacian Ciolos sa ajunga la Zalau si secretari de stat.
Ciolos a fost la Zalau si in martie
Prim-ministrul Dacian Ciolos a fost prezent prima data intr-o vizita oficiala in Zalau pe 4 martie anul acesta. Ciolos a fost însotit de vicepremierul Vasile Dâncu. Cei doi au avut o scurta întrevedere cu liderii salajeni din administratie si din politica. Au fost prezenti atunci fostul primar al municipiului Zalau, Radu Capîlnasiu, prefectul Salajului, Marin Nitu, presedintele Consiliului Judetean Salaj, Tiberiu Marc, si parlamentarii Lucian Bode, Iuliu Nosa, Seres Denes si Gheorghe Talos. Absenti au fost Vegh Alexandru si Gheorghe Pop. Au venit in schimb pe platoul din fata Prefecturii multi zalauani curiosi doar pentru a-l vedea pe premierul originar din Salaj, care si-a petrecut o buna parte din copilarie la Pericei.
La iesirea de la întâlnirea cu liderii salajeni, Ciolos a facut o declaratie scurta, în care s-a referit în principal la posibilitatea continuari soselei ocolitoare a Zalaului. „Am trecut în revista mai multe proiecte ale judetului în care Guvernul are posibilitatea sa deblocheze mai multe lucruri sau, acolo unde poate, sa ajute. Am adus în discutie si una din problemele mai vechi, cea legata de finalizarea soselei de centura a Zalaului; stiu ca lucrarile au fost blocate din cauza problemelor aparute la poligonul Ministerului Apararii. Sper ca lucrurile sa fie cât de repede finalizate”, a spus Dacian Ciolos la Zalau. stop_coloana
Dacian Ciolos a votat la alegerile locale in Zalau
La alegerile locale din 5 iunie, Dacian Ciolos a votat la ora 8.50 in Zalau, la Sectia numarul 32 de la Gradinta de langa biserica Sf Vineri. Premierul a fost insotit la urne de sotia sa, Valerie Ciolos. La iesirea de la urne premierul i-a indemnat pe toti romanii sa iasa la vot. „Am votat, mi-am facut datoria de cetatean si sper sa faca acest lucru toti cei care au drept de vot, pentru ca, dincolo de ce putem face pe parcursul mandatelor alesilor locali, acum e momentul sa ne spunem punctul de vedere. Am votat pentru… stiti, chestiile astea ca am votat pentru democratie, prosperitate si asa mai departe, mi se par generalitati. Am votat pentru oameni vis-a-vis de care sper ca pot sa faca din oras mai mult decât este, am votat oameni în care am încredere, chiar daca m-as fi asteptat la mai multa regenerare a resurselor umane a partidelor care au propus candidati. Sper sa avem o dinamica mai buna la parlamentare”, a spus atunci Dacian Ciolos.
Ciolos se simte la Zalau ca acasa
Pe 5 iunie, cand a votat la Zalau, premierul Dacian Ciolos a spus ca isi pastreaza inca domiciliul in Zalau pentru ca se simte legat de Zalau si nu vrea sa isi uite radacinile.
„De orasul asta ma simt legat. Ca m-am dus într-o parte sau alta, asa s-a întâmplat, oriunde te-ai duce ramâi legat de radacinile de acasa. Aici ma simt acasa”, a spus Ciolos.