Preţul petrolului ar putea creşte cu 20-30 la sută dacă Iranul va opri exporturile de petrol ca urmare a sancţiunilor impuse de Statele Unite şi Uniunea Europeană, a estimat Fondul Monetar Internaţional (FMI) in primele sale comentarii publice pe această temă. Potrivit FMI, sancţiunile financiare impotriva autorităţilor de la Teheran „ar putea fi echivalente cu un embargou petrolier” şi ar implica un declin al livrărilor cu circa 1,5 milioane de barili de petrol pe zi, din partea celui de-al cincilea mare producător de ţiţei la nivel mondial.
Volumul livrărilor de petrol pierdute ar fi comparabil cu pierderile de producţie inregistrate de Libia anul trecut, din cauza războiului civil care a dus la creşterea preţului ţiţeiului la peste 100 de dolari pe baril. FMI a subliniat aceste riscuri intr-o notă adresată reprezentaţilor G20 care s-au reunit săptămana trecută la Mexico City.
Iranul a avertizat că ar putea bloca Stramtoarea Ormuz, care este tranzitată de 20 la sută din petrolul comercializat la nivel mondial, din cauza sancţiunilor occidentale.
Comentariile venite din partea FMI amplifică presiunile asupra administraţiei Obama, care incearcă să convingă ţări din intreaga lume să reducă importurile de petrol iranian fără ca acest fapt să ducă la creşterea preţurilor ţiţeiului, inainte de alegerile prezindenţiale din Statele Unite, din noiembrie.