Cresterea preturilor produselor din cosul de consum a fost in februarie de 3,83 la suta, conform ratei anuale a inflatiei anuntate marti de Institutul National de Statistica.
rn
Cel mai mult s-a scumpit mancarea, reiese din datele INS. Alimentele s-au scumpit in medie cu 4,46 la suta. Fata de decembrie, de exemplu, printre cele mai mari cresteri de preturi s-au inregistrat, in februarie, la cartofi (21 la suta), alte legume si conserve de legume (16,6 la suta) si la fructe proaspete (5,26 la suta).
Preturile marfurilor nealimentare au urcat cu 3,74 la suta, iar pentru servicii platim cu 3,08 la suta mai mult.
Banca Nationala a României (BNR) a crescut de la 2,9 la suta la 3 la suta prognoza de inflatie pentru finalul acestui an si a estimat un nivel de 3,1 la suta pentru finalul lui 2020, in contextul in care OUG 114 anuntata de Guvern la finalul anului trecut pune deja presiune pe inflatie.
BNR mai atrage atentia in raportul asupra inflatiei din februarie ca o serie de preturi administrate, ca cele ale produselor din tutun si ale bauturilor alcoolice, vor creste intr-un ritm mai alert anul acesta. Dinamica anuala a preturilor produselor din tutun si a bauturilor alcoolice este prognozata la 4,8 la suta la finele anului curent. Pentru 2019, aceasta este superioara celei proiectate in runda anterioara cu 1,6 puncte procentuale, in urma actualizarii cu informatiile specificate in OUG 114/2018 cu privire la majorarea de mai mare amploare a accizei specifice la 1 000 de tigarete. De asemenea, traiectoria acestora este influentata si de devansarea momentului implementarii cresterii accizei (din luna aprilie 2019 in luna ianuarie 2019), dar si de comportamentul operatorilor din acest domeniu privind majorarea pretului final in urma modificarilor din legislatia fiscala.
Cresterea accelerata a preturilor este imprimata de presiunile inflationiste din mediul intern (cererea mai mare) si din mediul extern (preturilor bunurilor din import, sub impactul deprecierii inregistrate de moneda nationala la inceputul anului si al majorarii graduale a inflatiei externe), arata BNR.