Sportivul şi instructorul Clubului Sportiv Vidalis Zalău se poate retrage din activitatea competiţională liniştit. Tradiţia artelor marţiale din familia Bolduţ va fi continuată cu brio de cei doi copii ai săi, Iris şi Ian.

Fiica lui Cristian, unul din cei mai buni şi longevivi practicanţi ai artelor marţiale din judeţul nostru a cucerit primul titlu naţional din carieră la chiar prima ei participare la o competiţie de acest nivel.

Sâmbătă, la Sibiu, în cadrul Campionatului Național de Karate Kyokushin, Iris Bolduţ (categoria de vârstă 9-10 ani) a reușit să câștige locul 1 şi medalia de aur în proba de kata, iar în proba de luptă, kumite, s-a clasat pe locul 3 şi a intrat în posesia medaliei de bronz.

Alături de Iris, în competiţia de la Sibiu a intrat pe tatami şi Aryana Nistor la categoria de vârstă 11-12 ani. Ceva mai experimentată decât fiica antrenorului clubului Vidalis, Aryana a reuşit să se întoarcă acasă cu o medalie de aur şi una de argint.

În proba de kata, sportive de la CS Vidalis a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere şi a devenit campioană naţională, iar în proba de kumite a ratat dubla şi s-a clasat pe locul 2 cucerind argintul. stop_coloana

“Trebuie să recunosc că cea mai mare bucurie a mea a fost să o văd pe Iris campioană. Chiar dacă o să par subiectiv, vă mărturisesc faptul că Iris chiar are calităţi. Am început pregătirea doar în septembrie, dar iată că a reuşit lucruri minunate. Copii mi-au arătat că sunt perspective şi au potenţial, iar clubul nostru are viitor. Şi la nivel naţional copiii stau bine şi cred că suntem pe drumul bun. Dorinţa mea ca şi antrenor este să cresc acest copii şi să-i văd practicând sportul şi la nivel de juniori, tineret şi seniori”, ne-a dezvăluit sensei Cristian Bolduţ.

În cadrul campionatelor naţionale CS Vidalis Zalău a mai aliniat încă doi competitori, dar, din păcate, David Kemenyfi s-a îmbolnăvit înainte de începerea competiţiei, iar fiul antrenorului zălăuan, Ian Bolduţ nu a fost primit în concurs deoarece nu a împlinit încă vârsta de 7 ani.