Preotul retinut pentru tentativa de omor a fost arestat ieri si dus dupa gratii
Preotul salajean Nicolae Sarca, retinut miercuri pentru tentativa de omor, a fost prezentat ieri instantei cu propunerea de arestare preventiva. Judecatorul de drepturi si libertati de la Tribunalul Salaj a fost de acord cu propunerea procurorilor, asa ca preotul a fost arestat preventiv pe o perioada de 30 de zile, dus in Centrul de retinere si arest preventiv al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj si va sta dupa gratii cel putin pana pe 9 septembrie.
Isprava pentru care preotul Nicolae Sarca va fi cercetat de procurori in stare de arest a fost comisa miercuri seara, in jurul orei 18.00, la iesirea dintr-o frizerie de pe strada Partizanilor din Simleu Silvaniei, unde omul bisericii a atacat cu un cutit un barbat de 75 de ani, pe care l-a taiat la mana si la gat. La fata locului au intervenit politistii din Simleu care l-au incatusat pe preot si l-au dus la sectie pentru audieri.
Tot miercuri, cu putin timp inainte de a-l ataca pe barbatul; din Simleu, preotul a mai fugit dupa o femeie din Cehei, amenintand-o cu un cutit, dar aceasta a reusit sa fuga si sa se salveze. Si, nu mai departe de o saptamana in urma, preotul Nicoale Sarca a fost autorul unor fapte de ultraj contra bunelor moravuri petrecute in Zalau.
Procurorii Pachetului de pe langa Tribunalul Salaj il acuza pe preot de tentativa de omor. Daca va fi gasit vinovat, preotul risca o pedeapsa intre 5 si 10 ani de inchisoare cu executare.
Refuzat de comunitate inca din 2015,
acum nu mai este agreat nici de Episcopie
Preotul Nicoale Sarca are 45 de ani si a fost preot din anul 1995 pâna în mai 2015, la biserica din satul Aleus, comuna Halmasd. A demisionat la presiunea comunitatii, dar a ramas preot, chiar daca fara parohie. Motivul pentru care cetateni din Aleus nu l-au mai vrut in casa parohiala este ca preotul Nicolae Sarca era agresiv cu sotia lui, o tinea incuiata afara si facea foarte des scandal. Locuieste in Valcau de Jos, este casatorit, are un copil si se vehiculeaza ca este suferind de afectiuni psihice.
Episcopia Salajului ne-a comunicat ca analizeaza situatia preotului Nicolae Sarca si ca ieri a luat decizia de a i se retrage dreptul de a mai sluji.
Preotul va trebui sa dea socoteala pentru faptele lui si intr-un
proces bisericesc, care dureaza 30 de zile, la finalul caruia, fara nici o indoiala, va fi caterisit, adica va fi exclus din randul preotimii.
