Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, 7 iunie, că Executivul și-a asumat, printr-un acord politic al liderilor din coaliția de guvernare, garanțiile solicitate de sindicate privind majorările salariale din viitoarea grilă din sistemul de învățământ. Șeful Guvernului spune că joi, 8 iunie, se va aproba un memorandum prin care să fie confirmată decizia politică de majorare a salariilor din angajaților din educație.

“Așa cum ne-am angajat încă de la începutul dialogului cu reprezentanții profesorilor, prioritatea Guvernului și a Coaliției majoritare a fost și rămâne aceea ca toți copiii să beneficieze de un sistem de învățământ performant, iar dascălii lor să primească recunoașterea importanței lor în societate.

De aceea, ne-am asumat astăzi, printr-un Acord Politic al liderilor Coaliției de guvernare, garanțiile solicitate de sindicate privind majorările salariale din viitoarea grilă din sistemul de învățământ.

Mâine (joi, 8 iunie, n.red.), Guvernul va aproba un memorandum prin care confirmăm decizia politică de majorare a salariilor din Educație.

Noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie”, a declarat, miercuri, premierul României, președinte al Partidului Național Liberal, Nicolae Ionel Ciucă.