Prim-ministrul Marcel Ciolacu merge la Bruxelles pentru a renegocia cu oficialii europeni Planul Național de Redresare și Reziliență. Acest lucru se va întâmpla până la finele acestei luni, după cum anunță șeful Executivului. Acesta nu a ratat ocazia de a arunca săgeți către fostele guvernări, pe care le acuză că au băgat țara în datorii.

“Vom renegocia PNRR până pe 31 august pentru a reprioritiza proiectele de care România are cu adevărat nevoie – nu ce au visat noaptea nepricepuții care au lăsat cel mai mare deficit bugetar din istoria modernă a țării!

Trebuie să scoatem acel procent aberant de 9,4 din PIB legat de cheltuielile cu pensiile, să negociem cum vom închide jalonul cu pensile speciale și să reformăm administrația de stat!

Ar fi o greșeală pe care eu nu mi-o asum sub nicio formă ca noi să nu luăm anumite măsuri, în acest moment, când trebuie luate, mai ales în zona bugetară.

Noi avem creștere economică și vom avea creștere economică! România nu intră în recesiune, dar are un moment de depășit în ceea ce privește asumarea deficitului.

Dacă nu se înțeleg aceste lucruri eu îmi pun mandatul pe masă și ne întoarcem la români, fiindcă românii au întotdeauna dreptate!”, spune Marcel Ciolacu.