Prefectul Florin Florian spune că va supraveghea indeaproape activitatea instituţiilor publice
Noul prefect al judeţului Sălaj, Florin Florian, învestit în funcţie vineri după amiază, a avut ieri iniţiativa de a-şi face o scurtă prezentare pentru presă într-o întâlnire neoficială. Din multele discuţii, am reţinut ca aspect important că noul reprezentant al Guvernului în teritoriu va avea o altă abordare faţă de intituţiile deconcentrate (instituţiile publice din judeţ subordonate guvernului), în sensul că le va vizita săptămânal şi va avea discuţii cu conducerile acestora. Desigur, pentru un mai bun mers al lucrurilor. Florian a mai spus că iniţiativa fostului prefect Marin Niţu de a reabilita Palatul Administrativ va fi continuată. Chiar şi numărul de telefon mobil la care răspundea fostul prefect este păstrat de actualul prefect. Florian nădăjduieşte să stea cât mai mult în noua funcţie pentru a putea duce la bun sfârşit planurile pe care şi le-a propus.
