Prefectul Filonas Chis a cerut vineri directorilor din institutiile publice sa ia masuri pentru ca activitatea de la ghisee sa functioneze ca la carte si sa nu uite ca fiecare institutie si fiecare functionar al institutiei lucreaza pentru oameni. Totodata, le-a cerut directorilor sa faca echipe cu directorii adjuncti si sa analizeze activitatea interna, sa ia masuri inclusiv pentru schimbarea atitudinii anga-jatilor fata de populatie.
„Va rog sa aveti activitatea la ghisee imbunatatita. Faceti o analiza, vedeti ce nu functioneaza si luati masuri. Oamenii au nevoie sa fie ajutati in rezolvarea problemelor lor, nu sa stea la cozi ore in sir sau sa li se vorbeasca urat. Sunt situatii in care functionarii nu au o atitudine corecta, dar este foarte important sa aratam ca fiecare din noi suntem in slujba oamenilor. Din banii lor suntem platiti si trebuie imbunatatit comportamentul functionarilor. Desigur, nu putem rezolva chiar toate problemele, dar o comunicare corecta cu oamenii se impune”, a precizat prefectul in cadrul intalnirii Colegiului Prefectural.
De asemenea, Filonas Chis a cerut sa se respecte programul de audiente in cadrul institutiilor si acolo unde se impune sa fie modificat pentru ca oamenii sa aiba acces la ele. „Inclusiv eu, cand sunt aici fac tot posibilul sa ma intalnesc personal cu oamenii la audiente. Asa este normal in orice institutie. Programul de audiente trebuie respectat pentru ca oamenii au nevoie sa fie ascultati si ajutati. Va rog sa luati in considerare acest aspect, care va duce la rezultate mai bune din punct de vedere al activitatii institutiilor”, conchide prefectul.