Ca şi poveştile de odinioară, transmise din generaţie in generaţie, poveştile moderne, cu precădere cele din lumea financiară, ajung la urechile ascultătorilor tarziu. Poveştile respective te pot imbogăţi. Singura condiţie este să nu le auzi (prea) tarziu. De cele mai multe ori aşa se intamplă, iar faza „publică” a unui trend crescător anunţă şi finalul acestuia. Visul unei poveşti implinite se năruie tocmai in momentul in care, undeva, din altă parte, se infiripă altă poveste pe care rechinii financiari o vor vinde mai tarziu. In cele ce urmează vă spun povestea „căsuţei din poveşti”. Cum fiecare familie poate deţine o casă, băncile te ajută să-ţi implineşti acest obiectiv. Avantajeje de a avea in proprietate o locuinţă, foarte evidente au fost repetate obsesiv. Oamenilor li s-a amintit că aceasta reprezintă un bun nemijlocit, ceva palpabi, deci total diferit de lumea virtuală şi volatilă a internetului şi a acţiunilor companiilor de profil.Preţul caselor nu a scăzut niciodată, se spunea, dar se uita partea a doua şi anume că acest lucru (parţial adevărat) se datorase faptului că nu crescuseră niciodată parabolic. Poveştile despre case şi terenuri cumpărate pe credit au fost foarte populare in prima parte a anilor 2000. Insă, ca de obicei, publicul larg le-a auzit prea tarziu. O poveste care s-a terminat urat, cu asculătorii in rol de personaje tragice, avand capul sub securea datoriilor.
Poveşti tarzii
Articole
Toți elevii vor avea acces la programele Cercetașilor României – Protocol cu Ministerul Educației
Ministerul Educaţiei a semnat un protocol de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR), a anunțat ministrul Ligia Deca. Această inițiativă își propune să ofere elevilor acces mai facil la activități și programe oferite de Organizație, menite să completeze educația formală și să promoveze un stil de viață activ, sănătos și responsabil față de mediu. „Am semnat protocolul de colaborare cu Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR). Sprijinim, astfel creşterea participării tinerilor în programele oferite de ONCR, complementare…
Mai mult...Scrisoare de mulțumire pentru toate educatoarele
Pregătirea unei serbări de Crăciun cu preșcolari – un efort nevăzut, dar de neprețuit În tradiția nescrisă a învățământului preșcolar, apropierea sărbătorilor de iarnă este marcată prin minunata Serbare de Crăciun susținută de cei mici.În spatele unei serbări de Crăciun reușite, în care cei mici strălucesc pe scenă, cu costume impecabile, poezii învățate și colinde cântate cu emoție, se află o muncă susținută și dedicată a educatoarelor. Deși acest efort este de multe ori invizibil, rezultatele sunt…
Mai mult...