Povestea adolescentului din Jibou, fără părinți, care locuiește într-un centru de plasament și visează să devină sportiv de performanță a fost făcută publică, la nivel național, chiar de Ministrul Familiei, Gabriela Firea.
Are 15 ani, iar viața lui nu a fost una ușoară. Are, în schimb, ambiția necesară pentru a-și îndeplini visul de a ajunge un fotbalist de succes. A adunat deja numeroase diplome și trofee, în 2022 fiind considerat “revelația echipei” al cărei tricou îl îmbracă la meciuri.
“El este Denis, un băiat de 15 ani mai ambițios decât mulți alți copii care cresc înconjurați de dragostea și grija unei familii.
Denis este un copil care locuiește la Jibou, într-un centru al DGASPC Sălaj. Deși nu are părinți și, în mod sigur, nici o viață tocmai ușoară, nu încetează să lupte pentru viitorul lui.
La 15 ani, crede în visul său de a deveni fotbalist de performanță. A fost selectat deja la echipa de seniori, care joacă în Liga a III-a, pentru un meci în Cupa României, fiind cel mai tânăr sportiv de pe teren. Denis e la fel de serios și la școală, pentru că a înțeles că fără învățătură drumul prin viață îi va fi mult mai greu.
M-a emoționat povestea lui Denis. Ne arată că dincolo de toate greutățile și piedicile e important să crezi în visul tău și să găsești calea spre el. Cum la fel de important este să ai alături oameni care te sprijină și te ajută să ajungi unde ți-ai dori”, spune ministrul Familiei despre Denis Modi, jucător la echipa CS Rapid Jibou.
Cu siguranță că în sistemul de protecție socială mai sunt copii ca Denis, care luptă pentru a-și îndeplini visele și vor să depășească greutățile pe care viața le-a scos în calea lor.
Potrivit ministrului Gabriela Firea, sumele pe care statul le alocă pentru acești copii au fost majorate.
“De când am preluat mandatul la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, am căutat permanent soluții pentru a-i ajuta pe acești copii. Astfel, am reușit să creștem nivelul sumelor pe care ei le primesc dacă vor continua să meargă la școală după 18 ani sau dacă își vor găsi un loc de muncă. După cum știți deja, pe aceștia noi îi sprijinim lunar, până la 26 de ani, cu o indemnizație de 2.500 de lei.
De asemenea, am reușit să majorăm de trei ori suma pe care o primesc cei care, la 18 ani, aleg să plece din sistem, așa încât ei încasează la acel moment aproximativ 9.000 de lei. Nu este totuși o decizie ușor de luat și aș vrea ca ei să fie conștienți pe deplin de toate implicațiile și consecințele pe care le presupune un asemenea pas. Trebuie să fie siguri că sunt cu adevărat pregătiți pentru viața independentă, pentru că, odată plecați din centre sau din locurile în care se află în plasament, nu se vor putea răzgândi și nu se vor putea întoarce.
Centrul de la Jibou, unde se află și Denis, este unul dintre cele care se vor închide în acest an. Un moment de cotitură pentru sistemul de protecție specială de la noi, pentru care, alături de colegii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, am făcut eforturi uriașe.
Închiderea tuturor centrelor de plasament din România, un proces care se derulează în ritm accelerat și care va fi finalizat în 2024, reprezintă unul dintre angajamentele mandatului meu și, totodata, una dintre prioritățile mele”, spune ministrul PSD Gabriela Firea.
Foto: Facebook, Gabriela Firea