Cele patru posturi scoase la concurs de Primăria Zalău, în cadrul Direcției Patrimoniu, pentru administrarea Cinematografului Scala, rămân deocamdată neocupate. Din cei 26 candidați care s-au prezentat la concurs, nu a promovat nici măcar unul proba scrisă.

În aceste condiții, concursul va fi reluat în perioada imediat următoare.

Concursul pentru un șef serviciu și trei inspectori de specialitate a avut loc în data 17 august. S-au prezentat patru persoane pentru postul de șef serviciu, dar au fost respinse. Acestea au obținut zero puncte, 12 puncte, 13 puncte, respectiv 61 de puncte, dar minimul pentru a promova proba scrisă a concursului era 70 de puncte.

Pentru cele trei posturi de inspector de specialitate, s-au înscris la proba scrisă 22 de candidați. Dintre aceștia, 8 au lipsit de la examen, iar restul nu au luat punctaj de trecere. Era nevoie de minim 50 de puncte pentru a promova, iar candidatul care s-a descurcat cel mai bine a obținut doar 37,50 puncte.

A existat și o contestație, dar punctajul acordat în urma recorectării a fost de 37 de puncte, insuficient pentru a promova proba scrisă.

Concursul presupunea trei etape – selecția dosarelor, proba scrisă și proba interviului. Ținând cont că nimeni nu a trecut de proba scrisă, interviul nu s-a mai susținut.

Așadar, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare, pe site-ul Primăriei Zalău va fi postat, din nou, anunț de angajare pentru cele patru posturi de la Cinematograful Scala.

Pentru postul de șef serviciu, grad II, sunt necesare studii universitare de licenţă absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă și cel puțin 3 ani vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului.

Pentru două dintre posturile de inspector de specialitate, grad IA, se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă, iar pentru cel de-al treilea post e nevoie de studii universitare de licenţă absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă în Domeniul fundamental – Matematică și științe ale naturii – Ramura de știință – Matematică, Informatică, Fizică sau Științele pământului și atmosferei.