In Salaj la ora actuala exista 6.715 bivoli
In cursul acestei saptamani specialisti din cadrul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Salaj, (DADR), de la Unitatea de Ameliorare si Reproductie in Zootehnie (UARZ), precum si membri ai conducerii Asociatiei Crescatorilor de Bivoli din Transilvania s-au deplasat in mai multe localitati ale Salajului, acolo unde exista ferme sau crescatori pasionati de bubaline, pentru a stabili legaturi cu acestia, in vederea apararii intereselor lor. La nivel national s-au facut demersuri pentru obtinerea subventiilor pe cap de animal, prime pentru laptele de bivol si conservarea speciei. In prezent numarul bivolilor din Romania nu depaseste 64.000, iar la nivelul judetului nostru sunt crescute exclusiv in gospodariile populatiei 6.715 capete. Dintre acestea 5.286 sunt matca, 1.100 vitele, iar restul masculi de diferite varste. De altfel Salajul se afla pe locul trei pe tara in topul cresterii bubalinelor dupa judetele Cluj si Bihor. Nu putem sa omitem faptul ca toate efectivele de bivoli existente in prezent in Comunitatea Europeana au la baza bivolul romanesc. Cu bivoli din Salaj (Balan, Chechis etc) au fost populate ferme din Anglia, Italia, Germania. Poate si de acea interesul salajenilor pentru cresterea bivolilor este mai sporit.
Specialistii din zootehnie s-au intalnit cu crescatorii de bivoli din satul Dobrocina, comuna Gilgau. Aici exista o ferma de bubaline a familiei Tarta Ioan si Silvia cu 60 de animale. Alte localitati in care specialistii s-au intalnit cu fermieri, detinatori de bubaline sunt Zalha, Chendrea, Solona, Buciumi si Solomon. In saptamana care vine Calin Zanc, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Bivoli din Transilvania, impreuna cu specialisti ai UARZ si DADR vor continua actiunea in partea vestica a judetului (Valcau, Plopis, Marca, Ip).