Instaurarea comunismului si supravietuirea lui aproape o jumatate de secol a insemnat pentru tara noastra cea mai lunga noapte, unde teama si frica erau permanente ale vietii noastre. In acest angrenaj bine organizat prin teroare, cu un aparat birocratic, de tip asiatic, numeros si sinistru, un rol de dirijor si factor de decizie il avea activistul de partid. Acesta era „ochiul si urechea” partidului, bucurandu-se de puteri nelimitate identice cu ale unui satrap. Mai ales la inceputul instaurarii comunismului, activistii de partid erau recrutati din mediile sociale cu mari carente in domeniul cititului si scrisului, dar instruiti sa aplice „lupta de clasa” si sa-si manifeste ura fata de regimul burghez-mosieresc. Incet, incet, activistii de partid vor constitui o adevarata casta privilegiata, unde invatatorul, profesorul, functionarul de rand, in general intelectualul nu aveau acces in Gradina raiului, adica la Gospodaria de partid, cand numai ei aveau dreptul sa se infrupte de toate produsele lumesti, la preturi derizorii, fata de marea masa a celor ce-si duceau zilele de azi pe maine. Presupusa egalitate intre cetateni era de natura propagandistica, existand doua lumi: a partidului si a activistilor lui, iar pe de alta parte a celor multi, a dezmostenitilor, care dupa decenii de la terminarea razboiului continua sa traiasca cu cartela de paine, cu salamul de soia si cu oasele de la Alimentara.
Frica fata de ziua de maine, frica de activistul de partid pe care il intalneau pretutindeni, in scoli, in intreprinderi, in CAP, la sedinte, la munci obligatorii, pe strada a fost un cosmar permanent in viata cotidiana. Invatamantul politic, indoctrinarea la cursurile de partid iti stafida gandirea, stiind cat de mult se minte.
In deceniul al optulea al secolului XX, am dat examen la invatamantul de partid cu tovarasul lector Dezideriu Sprintaroiu – lector al cabinetului de partid judetean. Era inalt, impunator, distant, sever, ignorant, fudul si cu apucaturi hegemonice. Lipsa de cultura, dar mai ales lipsa celor sapte ani de acasa, cu o mina glaciala isi tinea la distanta cursantii, care erau mai pregatiti decat el. In timpul cursurilor, tovarasul lector Dezideriu Sprintaroiu intrerupea, cu brutalitate, „studentul”, facandu-i observatii, ca apoi cu sarcasm sa dea „ghilotinatului” calificativul de „satisfacator”. Ce cruda realitate!
Si totusi, prin „ograda” partidului am intalnit activisti de partid, e drept, putini, care erau oameni, oameni adevarati, apropiati cursantilor si a caror valoare intelectuala era recunoscuta si apreciata.
Cu mult respect si admiratie il am pe suflet pe fostul activist de partid Petrica Dragos, a carei conduita nu semana cu principiile „luptei de clasa” sau „cine nu e cu noi, e impotriva noastra”. Spre deosebire de tovarasul Dezideriu Sprintaroiu, ingamfat si dur cu „studentii” – invatatori si profesori, activistul Dragos era un altfel de activist, relatia intre el si cursant nu cunostea aroganta, ci colaborarea si respectul. Relativ de statura mijlocie, par negru vizibil ondulat, purtator de ochelari cu multe dioptrii, fostul activist de partid Dragos, era departe de misiunea sa ideologica, in care intrase nevinovat. Activistul Dragos traia in alta lume, a respectului fata de om si a cunoasterii valorii cursantului pe care cu sensibilitate ii asculta raspunsul la seminariile politice. Discutiile si dezbaterile nu erau purtate pe tonuri ^partinice^, lectorul Dragos isi respecta cursantul, incurajandu-l si apreciindu-i raspunsul. Niciodata in seminarii nu facea caz de functia sa, nu intervenea cu duritatea de a compromite cursantii cu studii superioare, caci Dragos isi cunostea „masura”.
Ca si seful Cabinetului de partid Octavian Moraru, fostul activist de partid Dragos era „un altfel de activist”, era in primul rand un adevarat OM. Dar cu o floare nu s-a facut primavara!

Post Views: 75