Premierul Victor Ponta a declarat că in aceste zile secretarii de stat, experţii guvernamentali şi consilierii săi au fost la Cotroceni şi „l-au invăţat” pe preşedintele Traian Băsescu ce să spună, intrucat şeful statului „habar nu avea” ce s-a negociat. Intrebat dacă ii va trimite in această săptămană lui Traian Băsescu un punct de vedere scris referitor la Consiliu, Ponta a spus: „Sigur că da, maine avem in şedinţa de Guvern poziţia finală a Romaniei, dar vă anunţ că in aceste zile toţi secretarii de stat, consilierii mei, toţi experţii guvernamentali care au lucrat in această perioadă au fost la Cotroceni şi l-au invăţat pe preşedinte ce să spună, că domnia sa nu ştia, habar nu avea ce s-a negociat şi care sunt…”.
„Domnia sa ştie un singur lucru, că merge la Bruxelles şi are două variante: ori se bate pentru Romania, ori se bate pentru nişte prieteni ai lui. Ce va face? Nu ştiu, o să vedem cu toţii”, a spus Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că la Consiliul European de la Bruxelles nu-i trebuie miniştri politici, ci o echipă formată din experţi cu laptop, care să-i asigure expertiza tehnică, el arătand că este capabil să poată acoperi partea politică.
Intrebat ce miniştri va lua in delegaţie, Băsescu a precizat: „Nu-mi trebuie miniştri politici, mie imi trebuie o echipă – in 2006 nu am avut-o din lipsă de experienţă – să fie in afara sălii, in spaţiile rezervate Romaniei şi cand discutăm de ajustări de 0,01, de 0,03, să-mi poată spune repede efectele in bugetul de stat”.
Şeful statului a precizat că poate acoperi partea politică, fiindu-i necesară „o echipă de oameni cu laptop” şi cu o bună cunoaştere a ceea ce le cere.
„Imi trebuie o echipă de oameni cu laptop şi cu o bună cunoaştere a ceea ce le cer. Partea politică sunt capabil să o acopăr, imi trebuie expertiză tehnică de la specialişti, pe care ii avem şi la misiune, şi in minister”, a adăugat Băsescu.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, după intalnirea de la Palatulul Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu, că angajaţi guvernamentali implicaţi in negocieri ii vor furniza şefului statului toate informaţiile necesare pentru a exprima la Bruxelles o poziţie cat mai fermă faţă de propunerile CE.