Pompierul jibouan Boieş Alin a salvat de la inec, sambătă, o persoană care făcea măsurători pe Someş, după ce barca penumatică s-a răsturnat din cauza curenţilor puternici, iar bărbatul a ajuns in apele involburate ale raului. „In data de 30 aprilie, in jurul orelor 10.00, două persoane ale unui operator economic, aflandu-se intr-o barcă pneumatică, executau măsurători pe raul Someş, langă oraşul Jibou. Datorită unui dig şi a curenţilor puternici, barca in care se aflau cei doi oameni s-a răsturnat şi cei doi bărbaţi in varstă de 36 şi 23 de ani au căzut in rau. Una din persoanele aflate in barcă purta o vestă de salvare şi a reuşit să se salveze. Cealaltă persoană, neavand vestă de salvare a fost luată de ape, existand pericolul de inec”, a precizat Lucian Jacodi, purtătorul de cuvant al ISU Sălaj. Sergentul major Boieş Alin, subofiţer al Secţiei de pompieri Jibou, aflat in timpul liber, pescuia pe malul raului. Văzand că bărbatul a fost cuprins de ape, pompierul a sărit in rau şi inotand a scos victima pe mal. Boieş a constatat că victima nu prezenta semne vitale şi i-a acordat primul ajutor, punand in practică manevrele de resuscitare. După ce victimei i-au revenit semnele vitale, a fost transportată de către pompierii militari pe celălalt mal unde a fost predată Serviciului de Ambulanţă.