iunie 9, 2026

Pompierii voluntari și privați din Sălaj și-au demonstrat pregătirea la etapa județeană a concursurilor profesionale

1

Stadionul Municipal din Zalău a găzduit luni etapa județeană a concursurilor profesionale dedicate Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, competiție organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj.

La start s-au aliniat echipe de pompieri voluntari din județ, precum și reprezentanți ai unor operatori economici, care și-au testat pregătirea, viteza de reacție și spiritul de echipă în cadrul unor probe specifice intervențiilor de urgență.

Participanții au avut de parcurs probe solicitante, precum pista cu obstacole pe 100 de metri, ștafeta 4×100 de metri și realizarea dispozitivului de intervenție, fiecare dintre acestea punând la încercare atât condiția fizică, cât și coordonarea echipelor.

La categoria Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență, primul loc a fost obținut de SVSU Marca, în timp ce la categoria Servicii Private pentru Situații de Urgență victoria a revenit echipei SPSU Michelin România. Cele două formații câștigătoare vor reprezenta județul Sălaj la etapa interjudețeană, unde se vor întrece cu cele mai bine pregătite echipe din regiune.

Potrivit organizatorilor, competiția a evidențiat nivelul ridicat de pregătire și capacitatea de intervenție a echipelor participante, reconfirmând importanța instruirii continue și a colaborării eficiente în gestionarea situațiilor de urgență.

Reprezentanții ISU „Porolissum” Sălaj au felicitat toate echipele participante pentru profesionalismul, determinarea și efortul depus pe parcursul concursului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *