Până acum, în județul Sălaj nu au fost înregistrate incidente deosebite la alegerile parlamentare, transmite IPJ Sălaj.
A fost primită o sesizare privind continuarea propagandei prin intermediul rețelelor de socializare, aceasta fiind în curs de verificare.
Reamintim că activitatea de continuare a propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei.
Echipaje de poliție rutieră, polițiști de ordine publică și jandarmi din județul Sălaj, sunt prezenți în teren și monitorizează situația, fiind instituite filtre rutiere, pentru a preveni și combate orice încălcare a legii.
Pentru orele următoare, efectivele M.A.I. din județul nostru își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme, dă asigurări IPJ Sălaj.