decembrie 5, 2025

Polițiștii din Sălaj, la datorie pentru siguranța elevilor în noul an școlar

sanctiuni-de-peste-240000-de-lei-aplicate-de-politisti-in-urma-unei-actiuni-desfasurata-la-nivel-judetea0_69123 (1)

Luni, 8 septembrie, odată cu începerea anului școlar 2025 – 2026, polițiștii sălăjeni vor fi prezenți în apropierea tuturor școlilor din județ, pentru a asigura un climat de ordine și siguranță.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj transmit că au fost luate toate măsurile necesare pentru un început de an școlar „în liniște și siguranță”, inclusiv verificări în unitățile de învățământ și stabilirea priorităților de acțiune.

„Siguranţa copiilor reprezintă una din priorităţile permanente ale Poliției Sălăjene”, subliniază IPJ Sălaj. Astfel, polițiști de ordine publică, rutieră, siguranță școlară și prevenire vor fi alături de elevi, părinți și profesori, încă din prima zi de școală.

Pe durata întregului an școlar, fiecare unitate de învățământ din județ va fi inclusă în itinerariile de patrulare. Echipajele de poliție vor supraveghea traseele de deplasare ale elevilor și vor fi prezente la intrarea și ieșirea de la cursuri. Polițiștii rutieri vor monitoriza traficul din apropierea școlilor aflate pe drumuri intens circulate, pentru a preveni accidentele și a fluidiza circulația.

Totodată, oamenii legii vor continua acțiunile preventive și întâlnirile cu elevii, părinții și cadrele didactice. Vor fi abordate teme precum prevenirea violenței și a bullyingului, consumul de substanțe interzise, educația rutieră, siguranța pe internet și protecția împotriva traficului de persoane.

Inspectoratul amintește că, doar în anul școlar trecut, polițiștii au desfășurat peste 1.300 de activități informativ-preventive la clasă și peste 200 de acțiuni în teren, alături de jandarmi și alți parteneri instituționali.

Polițiștii transmit că obiectivul lor rămâne același: „un mediu școlar protejat de diferite forme de manifestare a criminalității și o generație de elevi corect informată și conștientă de pericolele care îi pot afecta”.