decembrie 5, 2025

Politistii au protestat masiv sambata la Bucuresti pentru salarii mai mari

politistii-au-protestat-masiv-sambata-la-bucuresti-pentru-salarii-mai-mari0_59335

Mii de politisti veniti din toata tara, inclusiv in jur de 70 de politisti din Salaj, au protestat sambata ore bune în fata Ministerului de Interne, apoi au plecat în mars spre Guvern, unde au continuat sa-si strige, foarte vocal, nemultumirile. 

rn

Salariile prea mici, volumul prea mare de munca si dotarile vechi si insuficiente i-au facut pe politisti sa iasa în strada, ajungând astfel în situatia de a fi supravegheati de colegii de la Jandarmerie.
"Am venit aici pentru un motiv simplu, ne-am saturat sa fim platiti ca în anul 2009, în timp ce ni se cere sa muncim ca în anul 2018 (…) Privind dotarea, ce va putem spune, posturile de politie arata jalnic, vrem sa fie reparate, avem politii din Babadag, Saveni, din tara, arata groaznic (…) Suntem insuficient dotati, nu ne putem apara în fata infractorilor, iar faptul ca Guvernul vrea sa plateasca detinutii ne-a adus în aceasta stare în care am venit sa protestam, chiar daca afara sunt temperaturi cu minus", au spus cei prezenti la proteste.
Liderul sindicatului politistilor, Dumitru Coarna, spune ca nemultumirile sunt multiple. Printre ele, faptul ca exista un deficit de 30.000 de oameni si în aceste conditii nu se poate garanta siguranta cetateanului.
"Daca nu au pârghii (cei de la minister, pentru marirea salariilor – n.r.), sa plece acasa. Daca nu stiu sa conduca acest minister, le recomandam sa plece. Sa vina cineva care stie, care are competenta si stapâneste pârghiile", a declarat Dumitru Coarna.
Dupa mega-protestul politistilor, cel mai mare sindicat din Politia Romana, SNPPC, a transmis un mesaj pe facebook: "La multi ani de ziua Politiei Române! Suntem mândri ca suntem politisti! Din pacate, la aproape 200 de ani de la înfiintarea Politiei suntem condusi de oameni care îsi bat joc de noi sistematic, care politizeaza sistemul si care îl conduc dupa bunul lor plac. Sarbatorim în doliu ziua Politiei! Ministrul Carmen Dan a dus Politia la cimitir! Fara siguranta politistului nu va exista siguranta cetateanului! Multumim tuturor colegilor care au fost prezenti sambata la miting din toate colturile tarii. La multi ani politisti!", este mesajul sindicatului politistilor.

rn

Ministerul de Interne promite cresteri salariale in etape

rn

Conducerea Ministerului de Interne a cerut rabdare, explicând ca problemele sunt în curs de rezolvare.
Ministerul de Interne spune ca principala problema a sindicalistilor, cea salariala, va fi rezolvata, însa etapizat, in baza Legii salarizarii care a intrat în vigoare anul trecut prevede cresteri pâna în 2022.
"Oricare dintre aceste categorii bugetare îsi doreste sa fie pusa în grila înca din primul an, dar trebuie sa avem în vedere faptul ca o crestere salariala pentru toti bugetarii în acelasi timp nu este sustenabila", a declarat Valentin Rîciu, proaspat renumit consilier al ministrului de interne.

rn

Politistii au acum salarii intre 3.000 de lei si 11.000 de lei

rn

Cel mai mic salariu net din Politie (al unui agent debutant) a crescut de la 1.373 în decembrie 2016, la 1.776 în ianuarie 2018, la care se adauga norma de hrana de 990 lei si norma de echipament de 250 de lei si alte sporuri, dupa caz.
Ofiterii de politie fara functie de conducere au salariile nete între 1.909 lei si 6.777 lei, la care se adauga norma de hrana de 990 lei si norma de echipament de 250 de lei si alte sporuri, dupa caz. Ofiterii cu functii de conducere au salariile nete între 2.600 si 11.000 de lei (în cazul chestorilor), la care se adauga norma de hrana de 990 lei si norma de echipament de 250 de lei si alte sporuri, dupa caz.
Munca prestata în zilele libere si sarbatorile legale se plateste ca o zi normala de lucru, la care se adauga un spor de 75 la suta.