Centrele sociale din Sălaj au fost vizitate de polițiștii de la Siguranță Școlară, de la Serviciul Rutier Sălaj și de specialiștii Antidrog.
Scopul vizitei nu a fost aplicarea de sancțiuni, ci educație preventivă pentru tinerii din aceste centre.
Acțiunea s-a desfășurat în perioada 19-26 iulie, pentru a preveni și combate faptele comise sub influența alcoolului sau drogurilor. Tinerii au fost informați și li s-au explicat vulnerabilitățile și riscurile la care se expun atunci când intră în anturajul nepotrivit și se lasă pradă curiozităților specifice vârstei.
”Consumul de droguri și alcool rămân în continuare în atenția structurilor de prevenire. Știm cu toți efectele nocive ale consumului de droguri și alcool în exces, dar și modul în care este efectată capacitatea de concentrare și reacție a celor aflați sub influența acestora.
De asemenea, am auzit de multe ori, despre comiterea unor fapte grave de către persoane aflate sub infuența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De aceea, sfatul nostru este să rămâneți lucizi și conștienți de pericolele la care vă expuneți. Vom continua activitățile preventive și în perioada următoare și vă recomandăm tuturor să nu consumați astfel de substanțe, care creează dependență și nu aduc nimic bun în viața dumneavoastră”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.