decembrie 11, 2025

Polițiști și jandarmi, pe urmele chiulangiilor

WhatsApp Image 2025-12-11 at 14.37.17

Joi dimineață, în intervalul orar 08.00–10.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj au desfășurat o acțiune amplă în zona Școlii Gimnaziale „Porolissum”, Școlii Gimnaziale „George Coșbuc” și Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae”, având ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță în mediul școlar și în proximitatea acestuia.

Pe parcursul activităților, polițiștii au legitimat 30 de persoane și au identificat 14 elevi absenți de la cursuri.

Totodată, au fost verificate 9 cafenele și 5 săli de jocuri de noroc, situate în apropierea unităților de învățământ.

Pentru prevenirea victimizării minorilor, polițiștii au desfășurat două activități preventiv-educative în timpul orelor de curs, având ca teme prevenirea violenței școlare și combaterea consumului și traficului de substanțe cu efect psihoactiv. Elevilor le-au fost oferite recomandări despre modul în care pot evita situațiile de risc și despre importanța adoptării unui comportament responsabil.

Acțiunilor vor continua și în perioada următoare, în vederea asigurării unui climat de siguranță pentru elevi și cadrele didactice, precum și pentru descurajarea comportamentelor care pot afecta ordinea și liniștea publică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *