Polițistul Dura Chiș Cristian, agent șef adjunct în cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Zalău, a fost condamnat de Completul 2 Penal al Judecătoriei Zalău la doi ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.
Polițistul a fost trimis în judecată în aprilie 2021, fiind acuzat de Ciobanu Chiba Daniel Marius că l-ar fi agresat. În 2017, omul legii a scăpat doar cu un avertisment, pentru aceeași faptă. Anchetatorii spuneau la momentul trimiterii în judecată a polițistului că persoana care a depus plângere împotriva acestuia a fost condusă de agent la sediul poliției, în cadrul unor măsuri specifice, iar aici agentul l-ar fi lovit în zona feței. O astfel de faptă este considerată infracțiune, astfel de metode de interogare fiind complet interzise și total incompatibile cu legislația în vigoare.
Judecătorii îl obligă prin Hotărârea dată în 7 octombrie și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 900 de lei, din care 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, iar 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în faza de cameră preliminară şi judecată. Polițistul poate ataca hotărârea prin apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei sentinței penale către procuror, inculpat și persoana vătămată.
”Condamnare fără acord de recunoaştere. Solutia pe scurt: I. În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., condamnă inculpatul Dura Chiș Cristian Daniel, …, la pedeapsa de 2 ani închisoare în regim privativ de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 296 alin (2) raportat la art. 193 alin (2) din Codul penal. II. În baza art. 397 alin. (1) din C.proc.pen., constată că persoana vătămată Ciobanu Chiba Marin Daniel nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 900 de lei, din care 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, iar 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în faza de cameră preliminară şi judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei sentinţei penale pentru procuror, inculpat şi persoana vătămată. Pronunţată astăzi, 07.10.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia procurorului, inculpatului şi persoanei vătămate prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre 267/2022 07.10.2022”, se arată pe portalul instanței sălăjene.
Ce spuneau procurorii despre dosarul polițistului condamnat
Fapta pentru care polițistul a fost acum condamnat s-a petrecut în septembrie 2019. Însă nu a fost prima acuzație de purtare abuzivă la adresa lui. În 2017, acesta a fost acuzat că a lovit o adolescentă în vârstă de 16 ani în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Concret, agentul de poliție a intervenit, la un local din Zalău, pentru aplanarea unui conflict între un bărbat și o femeie, dar a agresat-o pe fiica acestora.
“În fapt s-a reţinut că, în calitate de agent de siguranţă publică în cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu a lovit-o pe partea vătămată C.P., cauzându-i leziuni traumatice (traumatism cranio-facial), care nu au necesitat zile de îngrijiri medicale”, au precizat atunci anchetatorii.
Polițistul a fost trimis în judecată și atunci dar a scăpat nepedepsit, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Cluj. Instanţa i-a aplicat doar un avertisment, apreciind că fapta are o gravitate redusă. Astfel că polițistul, pus la dispoziție timp de 11 luni, până la pronunțarea unei decizii definitive în cazul său, a fost repus în drepturi și și-a primit din urmă drepturile băneşti ce i-au fost suspendate.
În 2019, a fost acuzat din nou tot pentru purtare abuzivă și, după aproape doi ani de anchetă a procurorilor, dosarul a fost trimis la instanță.
“În sarcina inculpatului s-a reținut faptul că la data de 17 septembrie 2019, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a condus-o la sediul poliției pe persoana vătămată CCMD pentru luarea unor măsuri specifice care intrau în atribuțiile de serviciu ale polițistului. În această împrejurare, inculpatul i-ar fi aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței persoanei vătămate, cauzându-i acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Zalău, competentă a judeca în fond cauza”, spunea la acea vreme prim-prcurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta.
Nu cred că abuzează,probabil a fost provocat s au luat în derâdere,pt așa fac o categorie de oameni din păcate,dar legile sunt vraiște,sunt in interesul infractorilor,până nu se vor schimba legile ,nici o speranță nu avem că sa trăim în dreptate si civilizatie.!!
Acest milițian, așa de bine cunoaște legea, încăt cănd pe mine m-a atacat o bețivă (spălătoare de💩), chiar în fața locului meu de muncă, eu ieșeam de la servici, pe mine m-a amendat nu pe agresoare. Prea blăndă pedeapsă a primit.
DAR spune-ne si p noi ce ai facut si tu ca nu prea cred ca te-a amendat degeaba
de zici doar partea care iti convine pentru a-l blama spune-ne si ce ai facut tu ca cititorii sa poata sa judece corect lucrurile nu sa il invinuiasca pe DN. politist pt ca eu il cunosc ca si un om bland si cinstit. nu zic ca toti politisti sunt la fel ca personal am avut experiente negative dar de el stiu ca isi face datoria.
Dacă poliția ar fi lăsat să și facă treabă nu am avea atâtea infractori și golani asistați,degeaba râdeți că s milițieni pt că în timpul lui infractorii erau în pușcărie nu se plimbau liber pe străzi,parca sunt încurajați de lege sa o încalce,astea s legi?